Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Patronul a mai multor firme de construcții din Satu Mare, arestat în Ungaria

Patronul a mai multor firme de construcții din Satu Mare și Oradea, Ranyak Zoltan, dispărut imediat după ce a fost condamnat cu executare pentru o pagubă de peste 2,1 milioane euro, a fost prins și arestat în Ungaria, scrie ebihoreanul.ro.

Ranyak a fost prins în Ungaria, în baza unui schimb de informaţii cu poliţiştii Compartimentului Urmăriri a Poliţiei Bihor şi a fost extrădat joia trecută, când a şi fost încarcerat ca să îşi execute pedeapsa.

“Pe numele orădeanului exista mandat european de arestare emis în luna mai, la scurt timp după ce a fost condamnat”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Fostul petrolist Ranyak Zoltan, acum patronul mai multor firme de construcţii beneficiare de lucrări publice în judeţele Bihor şi Satu Mare, a fost dat în urmărire naţională de poliţiştii bihoreni după ce, condamnat definitiv pe 3 mai la 3 ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Oradea, nu a fost găsit pentru a fi încarcerat.

Condamnarea lui Ranyak a fost dispusă într-un dosar de fraudă instrumentat de procurorii DIICOT Oradea, acuzaţiile aduse afaceristului fiind constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.