Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

BiblioVacanța 2017, la Biblioteca Județeană. Programul instituției

BiblioVacanța 2017. Biblioteca Județeană Satu Mare organizează, pe durata vacanței de vară, începând cu 5 iulie și până la finele lunii august, o serie de activități creative și recreative destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Având ca puncte de pornire cartea și lectura, activitățile propuse de bibliotecarii sătmăreni sunt reunite sub genericul BiblioVacanța 2017 și cuprind lecții de Limba engleză, de bună-cuviință și comportament civilizat, jocuri, ateliere creative și de lectură, vizionări de filme de animație pentru copii și ecranizări ale unor opere literare studiate în școală.

Resursele financiare derulării acestui program sunt asigurate de către Consiliul Județean Satu Mare, participarea copiilor la diversele activități este gratuită, singura condiție impusă de organizatori fiind aceea ca participanții să posede permisul de utilizator, document care se obține gratuit, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”.

Fiecare activitate din cadrul acestui proiect va avea periodicitate săptămânală și se va derula astfel: luna iulie este dedicată lecțiilor de Limba engleză și celor de bună-cuviință. Aceste activități se vor derula în zilele de miercuri, în intervalul orar 1000-1200, urmând ca în luna august să fie organizate, în aceeași zi a săptămânii și în același interval orar, atelierele de creație și de lectură.

Pe toată durata programului BiblioVacanța, în zilele de vineri, tot de la 1000 la 1200, copiii pot participa la sesiuni de jocuri și vizionări de filme de animație și ecranizări ale unor opere literare studiate în școală, sub atenta îndrumare și supraveghere a bibliotecarilor.

Înscrierile se pot face la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, Strada Decebal, nr. 2, la Secția de împrumut pentru copii, sau la Secretariatul instituției, telefon 0261-711199, de luni până vineri, în intervalul orar 0800-1600.

Totodată, conducerea instituției anunță publicul cititor faptul că pe durata sezonului estival, la secțiile de la Sediul central, programul cu publicul este asigurat în intervalul orar 0900-1700, de luni până vineri. Programul filialelor de cartier ale Bibliotecii Județene Satu Mare nu suferă modificări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.