Ultima actualizare: azi, 11:47
Locale

LIVE. Fulgerele pe hartă, în timp real. Furtuna se apropie de Satu Mare

Așa cum am anunțat, furtuna se apropie de Satu Mare. Acum fulgerele pot fi urmărire online cu ajutorul unei aplicații create ce All for Romania. Din imaginile de pe satelit se poate vedea cum furtuna vine din Ungaria și se apropie de Satu Mare

Conform avertizării cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul orar 24 iulie, ora 20 – 26 iulie, ora 03, jumătatea vestică a ţării, inclusiv judeţul Satu Mare va fi afectată de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ.

În intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.

Satu Mare a scăpat de atenţionarea de duminică seara, dar în localitatea bihoreană Bulz, aflată la circa 80 de km de limita județului nostru, vijelia a ucis un om și a rănit alte 17 persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cel mai căutat poliţist din Satu Mare, eliberat din Penitenciar

Fostul poliţist sătmărean, Ioan Puţi, condamnat la cinci ani şi şase luni pentru sprijinirea unui grup de traficanţi de ţigări...

Închide