Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Satu Mare, capitala şahului. Peste 100 de invitaţi din cinci ţări

Satu Mare este în această săptămână capitala românească a şahului. Aproximativ 110 şahişti de la cele mai importante cluburi din România, dar şi din Republica Moldova, Ungaria, Serbia şi Belarus participă la Memorialul Iuliu Szabo.

Deschiderea a fost făcută în această după amiază de către organizatori, în prezenţa primarului Kereskenyi Gabor, viceprimarului Doina Feher, preşedintelui Clubului Voinţa, Ioan Ghere şi a invitaţilor.

După ce i-a salutat pe invitaţi, primarul Kereskenyi Gabor a precizat că el nu este un mare șahist, dar a învățat de la șahiști să aibă “o viziune asupra mişcării adversarilor şi îmi place totodată să îi surprind cu unele mişcări surprinzătoare”.

Festivalul va fi împărţit în două turnee: Open general pentru sportivii cu elo de peste 1.800 şi turneul B, un open pentru sportivii cu elo/civ sub 1.800. Ambele turnee se vor desfăşura la Casa Meşteşugarilor de pe strada Ştefan cel Mare din Satu Mare.
Organizatorii sunt: CS Voinţa Satu Mare, AS Szabo Iuliu-Gyula, Consiliul Local al municipiului Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.