Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Satu Mare, pe primul loc la numărul îmbolnăvirilor de rujeolă

Satu Mare se află pe primul loc în rândul judeţelor cu cel mai mare număr de îmbolnăviri de rujeolă înregistrat în ultima săptămână, arată datele date astăzi publicităţii de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

La nivel naţional, peste 300 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, numărul total al îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei, în luna septembrie a anului trecut ajungând la 8.803, din care 32 de decese – opt în Judeţul Timis, şase în Judeţul Arad, şapte în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş-Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.

Cu o singură excepţie, judeţul Tulcea, boala a fost confirmată în toată ţara.

Trei judeţe, respectiv Timiş, Caraş-Severin şi Arad, numărul cazurilor a trecut peste 1.000.

În ultima săptămână, cele mai multe cazuri au fost confirmate în judeţele: Satu Mare – 70, Braşov – 58, Dâmboviţa – 22, Teleorman – 20, Vaslui – 19, Sibiu – 16, Arad – 12, Timiş- 11.

Sigura metodă pentru prevenirea bolii este vaccinarea. Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.

Din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare.

Pentru unul dintr-o mie de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii în faţa acestei boli.

În România, nouă din zece părinţi îşi vaccinează copiii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.