Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

VIDEO. Incompetenţă! Se reface fundaţia proaspătă a podului Decebal

Incompetenţă la nivel de artă. Firma care cu chiu cu vai şi în timp “record” a reuşit să facă o fundaţie la baza podului Decebal, de la Burdea, s-a apucat să îşi desfacă propria lucrare.

Motivul este unul cât se poate de întemeiat. S-au întrunit din nou ingineri, experţi, specialişti şi au descoperit că gradul de compactare din fundaţie nu este corespunzător. Astfel, s-au făcut noi dispoziţii s-au dat noi ordine şi încă se mai studiază problema.

Cert este că, toată lumea poate observa că muncitorii firmei din Zalău au decopertat deja o parte din pietrişul aşezat la baza podului după care, conform obiceiului, au parcat frumos cele două utilaje, le-au încuiat şi au plecat în alte părţi.

Deocamdată nu se ştie ce se va întâmpla mai departe, dacă va fi nevoie de refacerea întregii lucrări de până acum sau se vor găsi alte soluţii.

Unele voci spun însă că este posibil ca în vara anului viitor să se refacă toate lucrările făcute la pod, astfel că Satu Mare poate intra înn cartea recordurilor cu trei ani de lucrări și tot atâtea refaceri la un simplu pod.

Un lucru este însă clar, va curge multă apă pe Someş până când va fi terminată lucrarea…

 

32 comentarii

  1. a-b-c Răspunde

    Pe proiectant unde l-ati lasat?
    Toate lucrarile? Parapeti metalici, stalpi de iluminat, borduri si trotuarele? Poate unii au probleme la mansarda de aud voci.

  2. Pcr Răspunde

    Technic asist îl face într-o săptămâna !!!!

  3. y Răspunde

    Este o bătaie de joc la adresa tuturor sătmărenilor din partea tuturor actorilor implicați.

  4. amygos Răspunde

    Totuși e de aplaudat răbdarea sătmărenilor!Nu știu cine e de vină,administrația Coica sau cea actuală,dar e clar că orașul e condus de amatori!
    Tot orașul e un șantier,de parcă nu se puteau face investițiile astea in etape!…

  5. Cici balerina Răspunde

    După dezastrul olteanului Coica care nu a făcut nimic acum criticam tot ce se face nimic nu este bine. Probabil ne meritam soarta.

  6. Academicianul Răspunde

    Beszarok…

  7. Gabi Răspunde

    INCOMPETENTI!!!!!
    In primul rand trebue luat la raspundere:
    – Persoanele, firmele care au facut Studiul de Fezabilitate si cine stie cati ani a tinut Studiul si bine inteles au incasat o gramada de bani;
    – Persoana care, a aprobat proiectul de executie si multi altii ……………….
    Ne-am saturat ca Orasul acesta sa fie condus in beneficiul PARTIDELOR aflate la putere, INDIFERENT DE CULOAREA POLITICA si NU IN BENEFICIUL ORASULUI.
    Dezastru, Dezastru…………………..!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  8. M Răspunde

    Daca nici acum nu dati in judecata firma si nici acum nu desfaceti contractul nu mai avem despre ce discuta. Asa ceva numai in filme vezi… in filme horror sau de comedie chiar nu ma pot decide.

  9. Academicianul Răspunde

    Fix pix….poate pana luni, cand e gata partiumibi ss taseaza de la presiunea atmosferica.

    • Norick Răspunde

      Poate inca primasu’ nici nu stie de faza. N-au avut curaj sa le zica. N-o sa aiba chef la buli . 😉 Da’ vezi tu luni dimineata (nah bine, pe la 11 cand se trezeste) cand afla ce s-a intamplat , fix-pix le rezolva fundatia asra nerusinata (sau nereusita-cum vreti) … 😉 😉

  10. Dr.Albann Răspunde

    Unde sunt adevaratii ingineri care pe vremea lui Ceausescu raspundeau cu capul pentru incompetenta,de-aia nici nu exista asa ceva !!??? Acum avem ingineri ”de generaratie noua”, facuti de facultati cu ”test grila”,primari de doi bani care sunt paraleli cu tot ce inseamna administratie sau asa zisi ”city manageri”,prieteni politici ai primarilor sau ai partidului din care provine primarul,care incaseaza pur si simplu bani din buzunarul nostru,fara competenta necesara,deputati si senatori care pana mai ieri erau ciobani sau unii dintre ei ”mai evoluati”,care pana mai ieri faceau pungi de plastic sau garduri de fier iar acum se dau ”oameni grei” si ”mari industriasi” !! Absolventi de goldis sau ”academie comerciala”(sic!!) care freaca menta prin primarie si iau ”plicul” gros in fiecare luna insa nici ei nu stiu pentru ce,structuri ciudate care umfla schema primariei saracind-o in fiecare luna de cateva milioane de lei !! Asta e ”noua administratie locala” de dupa revolutie,sau clasa politica de ”elita ” a satmarului !!Incompetenta crasa in toate domeniile iar rezultatul :UN ORAS SUBDEZVOLTAT,un oras lasat in paragina in care 10 ani o cladire din centrul municipiului a fost ”sprijinita” in barne,un oras in care cladirea simbol a municipiului a ajuns o caricatura,un oras in care doua poduri facute acum zeci de ani ,mostenite de la ceausescu,nu si-au gasit niste adevarati specialisti care sa le faca o amarata de reabilitare !! INCOMPETENTILOR !!!!!!!!

    • Norick Răspunde

      Corect spus (scris) !

    • Cici balerina Răspunde

      Domnu doftor sper ca nu sunteți neam cu Cocean să ne țineți prelegeri comuniste și deontologice iar pe la spate sa falsificati totul.
      Haideți la proteste,nu este bine ca se lucrează păcat ca nu se fura ca pe vremea olteanului Span.

      • Norick Răspunde

        La ultimul sau comentariu “domnu doftor” are dreptate. Sigur nu este o.k. , ca “doftorul” din sud nu a facut nimik , dar nici asa nu se poate , ca fara cap ne apucam de toate . Ori esti un expert in domeniu , ori cauti cineva care se pricepe cu adevarat (bineinteles cu fapte reale si nu pe hartie) . Si tot evident este ca-l platesti BINE si nu cauti cel mai ieftin amator din gasca, care pana acuma doar prajituri si jucarii a “construit “… :-)))
        P.S. iar chestia cu furatu’ … stai linistit(a) , ca se aplica in continuare – asta le-au invatat-o bine ,… :-))))

        • y Răspunde

          @norick nu te supăra dar pentru mine este evident că firma nu știe să facă drumuri, vezi str. Digului, nu știe a asfalta, vezi nenumărate exemple, chestia cu dunga trasă ca de bețivi pe mijlocul drumului nici nu spun. Iar dacă firma nu știe să facă drumuri, atunci poduri nici atât! Este clar faptul că proiectul ăsta în veci nu terminăm cu ei! E ca și cum eu m-aș angaja să operez pe cord deschis, dar habar n-am și tot încerc. Numai că între timp moare pacientul! Eu aștept iarna și rog pe Dumnezeu să dea multă zăpadă.

          • Norick

            @y : asta spun(scriu) şi eu !! Firma asta a făcut doar prăjituri şi habar nu au de construcţii. Muncitori cu lopată în 2017 ??? ,-) Dacă le văd într-o emisie la televizor , este comic , dar din păcate zilnic mă întâlnesc cu ei. (dacă ajung până la ora 17 pe pod – după această oră nu mai am nici şanse) . Nu ştiu care-s demersurile legale de a alunga această firmă , dar dacă este cazul mă duc şi ajut cu ce mă pot (am câini , pisici, soacră …) ,-)))))

    • y Răspunde

      Foarte corect ce spui cu o singură observație. Problema asta cu podul este și din cauza inginerilor și executanților de atunci. Nu s-a respectat proiectul zona nu are fundație. Personal mă mir că a ținut atâta așa. Cei care sunt sătmăreni știu că podul s-a terminat una-două pe repede înainte pentru că trebuia inaugurat în 2 săptămâni, aplauze, pcr, chestii, știi tu. Primarul nu are de unde știi pentru că pe vremea aia tocmai termina grădinița. La propriu.

      • Dr.Albann Răspunde

        ”Y”,podul s-a facut pentru traficul si tonajul de atunci ! ”Specialistii” de acum a lu’ peste prajit stiau acest aspect,insa daca nu stiau inseamna ca e si mai grav,putand oricand sa se prabuseasca iar incopententii de acum ar fi dat vina pe cei care l-au facut !! De ce nu s-a stiut pana acum ca rampele nu au fundatie de beton ??Pentru ca pe nimeni n-a interesat ,desi era simplu de dedus doar din faptul ca in fiecare an pe cele doua rampe de coborare se fornmau adevarate transee,ceea ce trebuia sa le dea de gandit incompetentilor !! Primaria are ”specialisti” platiti pur si simplu degeaba !!!!

        • y Răspunde

          Așa e. Fii sigur că se știa dar nu se spune. Podul de fapt nu are recepția finală nici acum și nici la proiectantul inițial IPTANA nu se mai găsește proiectul tehnic. Așa că se merge cred orbește.

  11. Pipo Răspunde

    Oltean am avut,ungur avem ar fi cazul sa mai votam un sătmărean pe care îl doare cu adevărat de acest oraș.

    • y Răspunde

      Să știi că singurul care are cap pe umeri și știe cu ce se mănâncă o primărie este Anderco.

    • pcr Răspunde

      eu as vrea sa punem un osan adevarat ,,,,va asigur ca sar face treba

      • y Răspunde

        Eu nu. Nu vezi ce fain distruge Țânțaș hotelul Dacia?

      • Dr.Albann Răspunde

        E gresit sa spunem ca un ”osan” un ”roman” sau un ”ungur”.fie el si neamt ar face ”minuni” !!Sunt pareri cu tenta sovina !! Trebuie un om competent,un om care sa stie ce are de facut,si zic si eu DA,Anderco a fost cel mai bun primar de dupa revolutie,cu toate ”smenurile” de care a fost acuzat !! Un primar trebuie sa aiba ”conexiuni”,sa fie tupeist si intransigent !!!Daca alegem mereu ”politic” tot asa va merge si orasul !!Adica extrem de prost !!!

      • Dr.Albann Răspunde

        Apropo’ de oseni !! 🙂 Poate putini sunt cei care n-au auzit de osanul ”Boțor”,ala care prin anii ’90 era cautat de zeci de politisti pentru multe infractiuni!! Acum,de vreo 20 de ani incoace, e unul din cei mai apreciati specialisti in sapat tuneluri din Anglia executate cu ”cartite” mastodont,tuneluri pentru metrou,tuneluri magistrale pentru canalizare,telecomunicatii etc !!

  12. ungurul matol Răspunde

    Noa asta chiar ca-i de istorie!!!!

  13. james bond Răspunde

    Eu aș sugera firmei din Zalău că dacă tot sapă să mai meargă în jos. Vine iarna și poate măcar dau de ceva țiței.

    • Norick Răspunde

      Să ştii, că e’ o idee bună. Poate vor tunel sub Someş … :-))))

      • y Răspunde

        Mie personal ca patron de firmă mi-ar fi rușine să văd cum vorbesc de mine oamenii din Satu Mare vizavi de lucrarea, ne fapt nelucrarea, de la podul Decebal. Dar e vorba de mine și grosimea obrazului variază.

  14. Academicianul Răspunde

    Fix pix….

  15. amygos Răspunde

    Poate se vrea intrarea în cartea recordurilor!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.