Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Autorul accidentului mortal de la Certeze a fost reținut. Avea o alcoolemie uriașă!

Șoferul care a provocat accidentul mortal de la Certeze și a distrus astfel o familie se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, de 64 de ani, a avut o alcoolemie de 1,60 mg/l alcool în sânge. Acesta a fost reținut de polițiști.

După ce inițial a refuzat testarea cu aparatul etilotest, polițiștii l-au convins pe șofer să dea probe de sânge la spital. Rezultatul – 1,60 mg/l alcool în sânge. Pentru că a fost recalcitrant și nu a vrut nici în ruptul capului să colaboreze cu polițiștii, având în vedere gravitatea situației, șoferul a fost reținut de oamenii legii, urmând să fie dus în fața magistraților.

Filmul tragicului eveniment în care un bebeluș de 7 luni și-a pierdut viața iar un copil de 4 ani a fost grav rănit

În cursul zilei de ieri, 29 septembrie, în jurul orei 17.15,  I.P.J. Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident rutier pe DN 19, raza comunei Certeze.

După efectuarea cercetării la fața locului, echipa de cercetare a stabilit faptul că un conducător auto de 64 de ani din Certeze, conducând un autoturism înmatriculat în străinătate, pe fondul conducerii cu viteză excesivă,  a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe acostamentul părții carosabile al  direcției sale de mers, acroșând  o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani din localitate, care, în calitate de pieton, se deplasa  însoțită de doi minori, unul în vârstă de 7 luni, aflat într-un  cărucior, iar celălalt de 4 ani.

În urma impactului toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Orășenesc din localitate, unde, cu toate eforturile depuse de medici, minorul în vârstă de 7 luni a decedat. Celălalt copil se află în continuare internat în stare gravă, mama fiind și ea rănită ușor.

Cel de la volan a refuzat testarea alcoolscop, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii, iar în funcție de rezultatul acestora, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, se vor dispune măsuri legale.

 

 

2 comentarii

  1. Vlad Răspunde

    Ar trebui impuscat in cap acest gunoi!Rahat de osan imputit!Astia nu beau apa nici sa-i impusti sau sa-i spânzuri!

  2. Shad Răspunde

    I really like reading through a post that can make men and women think.
    Also, thank you for allowing me to comment! http://www.stodebrod.se/component/k2/itemlist/user/9985

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.