Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Doi traficanți, prinși în timp ce vindeau droguri în cluburile din Satu Mare

Droguri în cluburile din Satu Mare. Polițiștii de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică și poliție rutieră din cadrul I.P.J. Satu Mare, au desfășurat o acțiune în municipiul Satu Mare, în noaptea de 30 septembrie în vederea asigurării unui climat de siguranță civică, în special în zona barurilor, discotecilor, cluburi de noapte și alte unități de alimentație publică cu profil similar.

Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 45 de ani, care aveau asupra lor plicuri cu substanțe psiho-active. Substanțele au fost ridicate și predate Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Tot în cadrul acțiunii, au fost legitimate 322 de persoane și s-au aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 21 315 lei.

În acțiune au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.

Sursa IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. justin Răspunde

    Va felicit! mai multe actiuni de genul asta, hai sa vina ordinea odata peste noi in orasul asta prafuit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.