Ultima actualizare: azi, 20:53
DRM
Locale

Beat criță, a avariat două mașini parcate și a fugit mâncând pământul

Polițiștii Secţiei Poliţie Rurală Petreşti au fost sesizați prin apelul de urgență 112, la data de 11 noiembrie, de către o persoană din localitatea Tiream despre faptul că un autoturism condus de un bărbat i-ar fi avariat autoturismul acestuia și pe cel al unui vecin, ambele fiind parcate în fața locuințelor, după care respectivul conducător auto ar fi plecat de la fața locului.

La scurt timp, poliţiştii au identificat șoferul în cauză, pe raza localității Vezendiu, ca fiind un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Carei, care conducea o autoutilitară ce prezenta urme de avarii în partea din față.

Persoana care a provocat evenimentul rutier soldat cu daune materiale a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,07 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Susnumitul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Față de acesta s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice .

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Neacordarea de prioritate face victime. Bărbat rănit grav în urma unui accident în județ

Neacordarea de prioritate continuă să facă victime. La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu...

Închide