Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Neacordarea de prioritate face victime. Bărbat rănit grav în urma unui accident în județ

Neacordarea de prioritate continuă să facă victime. La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, în localitatea Lazuri.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 48 ani, din localitatea Șelimbăr, județul Sibiu, conducând un autoturism pe DJ 194 C, în localitatea Lazuri, pe fondul neacordării priorității de trecere a unui alt autoturism, condus de un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Bercu, a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a celui din urmă conducător auto.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, totodată le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.