Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO&VIDEO. Hram la Certeze. Toată lumea la danț!

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a participat duminică la manifestările religioase şi cultural-tradiţionale prilejuite de sărbătoarea de hram a Bisericii parohiale „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din comuna Certeze, la 200 de ani de atestare documentară.

Începând cu ora 9, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în fruntea unui numeros sobor de preoţi.

Alături de oficialitățile județene și locale a fost prezent la această sărbătoare și europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu.

La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Certeze.

Manifestările au continuat cu danţul tradiţional la Ciuperca horilor din comuna Certeze, o demonstraţie folclorică a membrilor Asociaţiei socio-culturale „Țara Oașului” şi Grupul Iza, care i-au invitat la joc pe toți cei prezenți.

 

Sursa: Prefectura Satu Mare

3 comentarii

  1. Roland Răspunde

    Fain de tot, sunt linistit, sfintul de Petric n-a lipsit nici de aici

  2. aurelian Răspunde

    A fost si amanta lui Petric? Aurelia Cristea..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.