Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Polițiștii eroi vor primi mulțumiri scrise. Aprecieri din partea conducerii IPJ Satu Mare

Polițiștii Ionuț Cherecheș și Antim Benchiș, care la sfârșitul săptămânii trecute și-au riscat viața salvând doi sătmăreni dintr-un apartament cuprins de flăcări, au parte de aprecierile tuturor colegilor, iar șefii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare se arată și ei mândri de curajul arătat de cei doi agenți.

Şeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Sorin Stan, a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, că agenții de poliție Ionuț Cherecheș și Antim Benchiș vor primi mulțumiri scrise pentru faptele de eroism arătate. De asemenea, cei doi agenți probabil vor urma să fie avansați în grad.

Vă reamintim că la data de 3 noiembrie, la ora 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că într-un apartament din municipiul Satu Mare s-a declanșat un incendiu.

Ajunși primii la fața locului, polițiștii Ionuț Cherecheș și Antim Benchiș au observat că din balconul unui apartament ieșeau flăcări și au aflat că în acesta se aflau două persoane. Și-au pus viața în pericol și au intrat în apartamentul de unde se propagau flăcările pentru a scoate persoanele aflate în interior.

În holul apartamentului, în care era un volum mare de fum și se manifestau flăcări, polițiștii au găsit doi bărbați căzuți pe podea și care nu se puteau deplasa singuri, pe care i-au scos afară.

Cei doi bărbați, de 77, respectiv 53 de ani, din municipiul Satu Mare, au fost preluați de echipajul medical și transportați cu ambulanța la spital.

 

Un comentariu

  1. Eheee Răspunde

    Gata, nu mai e nimeni care sa urle ca sunt toți niște șpăgari…?
    Bravo lor!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.