Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Proiect: Veți putea cumpăra mașini second-hand doar o dată la doi ani

Autovehiculele second hand din străinătate vor fi comercializate doar de către firme, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra decât cel mult un singur astfel de automobil într-o perioadă de doi ani, prevede un proiect de lege întocmit de PSD.

Autorii legii – 41 de deputați PSD –  care vrea să interzică persoanelor fizice să cumpere mai mult de o mașină second-hand la doi ani, susțin că au în vedere o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat și eliminarea operațiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziționate în spațiul intracomunitar și revândute în România.

Proiectul nu arată însă ce poate face un cetățean în situația în care autovehiculul second-hand cumpărat se distruge sau devine complet nefuncțional la mai puțin de doi ani după achiziție, caz în care nu îl poate înlocui cu o altă mașină veche, dacă nu își permite una nouă, decât după ce trece perioada de doi ani prevăzută de lege. Neclară este și situația autovehiculelor vechi cumpărate și înmatriculate de persoane fizice române în alte state, precum Bulgaria, a căror liberă circulație nu poate fi îngrădită nici în România pentru a nu încălca tratatele UE.

De altfel, dacă proiectul va fi adoptat, practica, oricum destul de răspândită, de a înmatricula și asigura în Bulgaria mașini, riscă să devină și mai extinsă în condițiile în care în România va fi interzisă achiziția în sine la intervale mai mici de doi ani

Inițiatorii invocă “concluzii ale inspecțiilor derulate de inspectorii ANAF”, potrivit cărora activitățile comerciale în România cu autovehicule second-hand achiziționate din spațiul intracomunitar au fost derulate de persoane fizice și juridice fără achitarea TVA și a impozitului pe profit aferent, o mare parte din operațiunile comerciale nefiind înregistrate în evidențele contabile ale companiilor.

Pentru a putea restricționa importul de mașini second-hand de către oamenii obișnuiți, precum și achiziția acestora chiar și de pe piața internă, proiectul de lege își propune modificarea unui articol din Codul fiscal care se referă la Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități.

5 comentarii

  1. hamster Răspunde

    Sursa – https://……

  2. justin Răspunde

    ne-am umplut deja de gunoaie ca nu se poate umbla pe trotuar, au inmatriculat toate, cu volan pe dreapta, in portbagaj, sub masina, nu conta…….idioti.

  3. uNu Răspunde

    miros de comunism? iar iti zice “statul” cand si cand ai voie sa cumperi ceva din banii tai???

  4. uNu Răspunde

    Cand si ce*

  5. ivanus Răspunde

    Comunism …la el acasa..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.