Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

RETROSPECTIVĂ. Accidentul care a şocat judeţul Satu Mare: 4 morţi nevinovați

Anul 2017 pare a fi unul al accidentelor mortale în județul Satu Mare. Numărul acestora a crescut foarte mult. De departe, accidentul care a șocat județul a fost cel de la ieșire din Livada, din luna iulie, când patru persoane au murit. Șocul a fost cu atât mai mare cu cât au murit două surori și copiii lor.

Imaginile de la faţa locului au fost cât se poate de crunte. Trei cadavre au zăcut pe carosabil lângă o ambulanţă în care se mai afla mort un copil de cinci ani.

Toţi cei patru decedaţi se aflau într-un autoturism şi au rămas încarceraţi. Pompierii au decopertat maşina pentru a-i scoate. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru persoanele respective. La faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD însă toţi erau decedaţi.

Echipa de cercetare a stabilit faptul că un tânăr conducător auto de 21 de ani din localitatea Dara, județul Satu Mare, conducând un autoturism proprietate privată, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Ungaria, condus de o femeie de 34 de ani, cu dublă cetățenie, română și maghiară, domiciliul din România fiind stabilit în orașul Livada.

În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto și a pasagerilor care o însoțeau, respectiv o femeie de 43 de ani și un tânăr de 18 ani, ambii din Livada. În același autoturism se mai afla un minor de 5 ani, cetățean maghiar, care deși prezenta semne vitale imediat după impact, cu toate eforturile depuse de echipajele specializate, nu a mai putut fi salvat, decedând și el la fața locului.

Șoferul vinovat a primit arest la domiciliu.

 

2 comentarii

  1. Duce Răspunde

    Bă portal ce aduceți răul in prima pagină !!!!vă deranjează că nu Sînt accidente

  2. Clever Răspunde

    Fara accidente sau știri negative presa ar da faliment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.