Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Zgomotele din Moftin, cauzate de reaprinderea focului. N-a fost nicio explozie

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, col. Daniel Dragne, a explicat astăzi într-o conferinţă de presă, că la sonda in Moftin nu a fost nicio explozie, iar zgomotele auzite în localitate au fost cauzate de reaprinderea flăcării.

El a precizat că flacăra s-a stins, iar pompierii au reaprins-o azi noapte. Problemele apar din cauza faptului că gazul scapă în două părţi, iar într-o zonă gazul iese cu apă, astfel că se stinge. În momentul în care se reaprinde de la cealaltă flacără, sau este reaprinsă de pompieri, se produc zgomote puternice.

“Incendiile de sonde de gaz sunt mai atipice, datorită riscurilor pe care le comportă prin emanarea unor de gaze care pot devin explozibile. Zgomotul e de la un efect de flash-over, arderea în masă. Sunt inconfortabile și sunt percepute ca un efect teluric dar nu sunt cutremure”, a spus Dragne.

“Flacăra mai mare se mai stinge, se mia reaprinde şi de aici se aude acel bum, cu trepidații. Este important să se înțeleagă de la ce este acest zgomot”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Cei doi au explicat, din nou, că populaţia nu este în pericol.

 

Un comentariu

  1. stramb Răspunde

    Ia auzi ce poate titra un neavizat :Explozia pungii de gaz din Moftin ar înghiţi jumătate din judeţ.Doamne,doamne cati circula liberi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.