Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

FOTO. Mike Miller – el este specialistul care a coordonat acţiunea din Moftin

Acţiunea de captare a gazelor de la sonda în flăcări din Moftin a fost canadianul Mike Miller – CEO al firmei Safety Boss. El are o experienţă vastă, preluând firma de la tatăl său. A stins în total peste 500 de astfel de incendii, de pe întreg mapamondul. Imediat după izbucnirea incendiului din Moftin, Serinus Company, firma care deţine sonda, l-a contactat pe Mike Miller, care a ajuns cât de repede a putut la Satu Mare şi s-a apucat de treabă.

Dacă românii implicaţi în proces erau destul de încordaţi, Mike Miller a acţionat cu sânge rece, având experienţă foarte mare.

Mike Miller și-a început cariera încă din anul 1966. Inițial s-a ocupat cu forări de puţuri în Marea Nordului, Libia, Venezuela, Indonesia, Statele Unite şi Canada.

În anul 1976 i s-a alăturat tatălui său în compania Safety Boss, pe care o conduce din anul 1979. Cele mai multe intervenţii le-au avut în zone de război. În Kuweit s-a făcut remarcat deoarece în doar 200 de zile echipa Safety Boss a pus sub control 180 de sonde.

Acum, Mike Miller conduce compania care are sediul în Calgary, Canada și îi pregătește pe tineri pentru asemenea intervenții.  Din când în când el mai este solicitat la astfel de cazuri ca și cel de la Moftin, și le rezolvă ]n câteva zile.

8 comentarii

  1. pastorita Răspunde

    Si de ce a venit asa tarziu?
    Pt ca mentenanta era la romani nu?? Jalnici suntem!!!!
    Acum sa vedem!!! Sau se ascunde totul si gata mergem mai departe??
    Sa se arate contractul! Sa vedem ce pierdem si ce castigam noi satmarenii!!!!

    • Laci Răspunde

      Ce contract vrei tu? E teren privat, n-ai pierdut nimic. Asta a fost defecțiune, sonda era in curs de montare, bati campii cu mentenanta. Ce crezi ca așa ușor se stinge? Ai crezut ca e ca si cand dai tu foc la oala?

      • Carmen Răspunde

        Statul Roman a avut cheltuieli materiale,presupun importante,cu acest “incident minor”.Asta ar dori sa afle multi,cine la va suporta,cine le va plati.Ca “strainul” i-si ia palaria,stinge lumina,inchide usa si pleaca.Nu-l intereseaza ce lasa in urma.Trece investitia la categoria “neperformanta” si “rahatul ne ramine noua.

  2. c-block Răspunde

    Nu e chiar o defecțiune @laci. Asta s-a întâmplat și din cauza greșelii echipei de foraj care trebuie să monteze capul de erupție. Dar astra nu se vrea a se spune. În rest ai dreptate, nu e ușor de stins la ce presiune vine gazul din pământ. Bine că nu a explodat, că se putea.

  3. [email protected] Răspunde

    Dar de ce nu se spune nimica despre diurna primitā de “eroii” din Canada ? Şi adevāraţii luptători cu focul, care primeau o bucatā de salam şi douā plicuri de zahār pe zi pentru compensare caloricā nimica? Ce se spune despre echipamentul anti ex obligatoriu în aceste lucrãri şi totuşi s- a produs un incendiu? Resursele naturaale ? Sanbotaj? Garda de mediu nivel monoxid? Sã fie ai noştrii sãnãtoşi!

  4. luanapopa Răspunde

    Laci bacsiii mai usor din cioculet.A fost Mike Miller la stins sonda?
    Lectii invatate de noi? Iar….. atrecut am plecat si nica nu s/o/ntamplat..
    Traiasca primul erou al tariii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.