Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Percheziţii cu trupe speciale la palatele ţigăneşti. Romii, acuzați de evaziune fiscală. ,,Afaceri” și în Satu Mare

Percheziții cu trupele speciale la palatele de romi din Coșoveni, dar și din orașul Băilești, județul Dolj. Mai multe persoane sunt acuzate că au săvârşit în mod repetat şi continuat acte de evaziune fiscală prin intermediul a trei societăţi comerciale, prin evidenţierea în documentele contabile aparţinând celor trei societăţi, de achiziţii fictive de deşeuri metalice ca provenind de la diverse societăţi comerciale cu sediile sociale declarate în mai multe județe, între care și Satu Mare.

Cele șase persoane cercetate au fost acuzate că şi-au însuşit sume de bani, prin intermediul a trei societăţi comerciale. Proveniența reală a sumelor era dismulată. În documentele contabile existau achiziții fictive de deșeuri metalice. Consecința acestor operațiuni a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, dar și a taxei de mediu, potrivit Realitatea TV.

Prejudiciul a fost stabilit la peste trei milioane de lei. Doi dintre inculpați au fost reţinuţi. Tribunalul Dolj continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

„În perioada octombrie 2011 – martie 2017, un număr de şase persoane au săvârşit în mod repetat şi continuat acte de evaziune fiscală prin intermediul a trei societăţi comerciale, prin evidenţierea în documentele contabile aparţinând celor trei societăţi, de achiziţii fictive de deşeuri metalice ca provenind de la diverse societăţi comerciale cu sediile sociale declarate în Bucureşti, judeţele Bihor, Cluj, Olt, Bacău, Timiş, Suceava, Satu Mare şi Arad, consecinţa acestor operaţiuni fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe profit, T.V.A., impozit pe veniturile din alte surse şi taxă de mediu către bugetul statului”, a spus Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Sursa – stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.