Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

HARTA. Ploi însemnate la Satu Mare. Pericol de inundații pe două râuri

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anunță ploi însemnate la Satu Mare, iar între fenomenele vizate se numără scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:

COD GALBEN:

În intervalul 07.03.2018 ora 00:00 – 08.03.2018 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bega – bazin superior(judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera – bazin superior şi mijlociu (judeţele Caraş Severin şi Timiş).

În intervalul 07.03.2018 ora 12:00 – 08.03.2018 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău– bazin superior şi afluenţi (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 07.03.2018 ora 09:00 – 07.03.2018 ora 15:00 pe unele râuri mici din judeţul Caraş Severin, iar ȋn intervalul 07.03.2018 ora 12:00 – 08.03.2018 ora 06:00 pe unele râuri mici din judeţele: Bihor, Satu Mare şi Maramureş.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.