Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

FOTO. Cei mai buni elevi din Satu Mare. Rezultate excepționale la competiții de anvergură

Palmares impresionant al elevilor de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, în urma participării la olimpiadele naționale, respectiv la conferințele naționale și internaționale. Nu mai puțin de 29 de premii și mențiuni au obținut eminescienii în acest an școlar, o parte dintre ei participând astăzi la o conferință de presă organizată de conducerea colegiului.

„La competițiile de bază, olimpiadele școlare pe discipline, au participat la etapa națională, 39 de elevi. Dintre aceștia, șase elevi au participat la câte două olimpiade naționale, așadar numărul de participări este, de fapt, de 45”, a declarat directorul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu”, Liviu Rotaru.

Dan Alexandra Nicoleta, Saria Silvia Ruba, Cosmin Andrei Popan, Mihnea Nastai, Răzvan Viorel Uzum, Alexandra Cristina Lungu și Nicolae David Coroian, sunt câțiva dintre elevii care au obținut rezultate remarcabile la competițiile la care au participat. Per total, palmaresul premiilor obținute până acum la etapele naționale cuprinde: două premii II, două premii III și patru mențiuni.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.