Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Pesta Porcină Africană diagnosticată la un porc mistreț în Satu Mare

Virusul pestei porcine africane a fost detectat într-o probă prelevată de la un porc mistreț găsit mort, de pe Fondul de vânătoare 16, pădurea Noroieni, județul Satu-Mare (la aproximativ 6 km de granița cu Ungaria și 10 km de granița cu Ucraina.

În urma notificării primite din partea Direcției Silvice Satu-Mare  conform procedurilor, o echipă de medici veterinari din cadrul DSVSA Satu Mare, s-a deplasat în zona unde a fost găsit mistrețul mort (o femelă în vârstă de aproximativ 12 – 14 luni).

Respectându-se toate condițiile de biosecuritate, cadavrul a fost transportat la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, pentru examene de laborator.

Probe prelevate de la mistrețul mort au fost trimise la Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, unde a fost confirmat diagnosticul de pestă porcină africană, în data de 29 mai.

Posibila modalitate de contaminare a mistrețului găsit mort este prin contactul cu alte efective de mistreți purtători ai virusului pestei porcine din Ungaria sau Ucraina, state unde boala a fost diagnosticată în mediul silvatic.

sursa: DSVSA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.