Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTO. Terapie cu ajutorul cailor pentru copiii cu autism din județul Satu Mare

Asociația Ecvesta Perla Neagra (AEPN), a organizat în data de 5 iunie, primul eveniment de la infiintare și anume o acțiune venită să susțină intergrarea copiilor cu dizabilități, mai exact a celor cu autism.

Evenimentul s-a desfasurat la „Ferma Cezar” din localitatea Ardud Vii și s-a bucurat de participarea a 15 copii din cadrul Asociației „Sfântul Benedict” pentru persoanele cu autism din Satu Mare. Copiii prezenți la fermă au interacționat cu animalele și au fost instruiți în arta călăritului de catre instructorul Szucs Barnabas. Momentul inedit a fost demonstrația de dresaj și mânuire a cailor.

„Dorim să deschidem o nouă etapă pentru acești copii cu afecțiuni și știm că prin intermediul cailor, aceștia pot să se realxeze. Dorim să dezvoltăm acest proiect și să continuăm chiar prin realizarea unui calendar de acțivități de genul. Ne bucurăm că avem sprijinul multor persoane și consider că astfel de acțiuni sunt binevenite”, a declarat Adrian Cozma.

Această acțiune reprezintă un pas spre o viitoare colaborare între cele două asociații. AEPN își manifestă deschiderea ca pe viitor să pună bazele unui proiect pentru terapia cu aceste animale, în condițiile în care în județul Satu Mare este o lipsă de astfel de activități.

4 comentarii

  1. Sătmărean Răspunde

    O inițiativă foarte bună! Felicitări, Adrian Cozma!

  2. y Răspunde

    No vezi băiete că știi să faci și ceva util! Fără politică și alte mizerii. Bravo.

  3. Brighi Răspunde

    No vezi Adi ca poti sa faci ceva frumos, nu sa tot faci trafic de tigari, bravo Adi, ramîi la cai si lasa politica

  4. sandu Răspunde

    De ce doar copiii cu autism? ceilalti copii cu diferite dizabilitati de ce sant exclusi?
    Prea se bate moneda in media doar pe copii cu autism.
    Ar trebui sa avem in vedere toti copii cu dizabilitati,fara exceptii.
    Oricum ,actiunea este laudabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.