Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Mircea Ardelean a fost pus în libertate. Din patru ani de condamnare, a executat un an

După un an de stat în spatele gratiilor, fostul șef al Administrației Județene a Finanțelor Satu Mare, Mircea Ardelean, a fost pus în libertate, după ce a cerut eliberarea condiționată.

,,Admite cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat A.I.M. în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.113/2016, emisă de Tribunalul Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de art.289 NCP. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.220/2016/2017 emis de Tribunalul Bihor (…)”, se arată în soluția magistraților Judecătoriei Satu Mare.

Fostul șef al Fiscului din Satu Mare a fost trimis după gratii în iulie 2017, fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru corupție.

“În baza art 38, art 39 alineat 1 lit b şi art 45 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului ARDELEAN IOAN MIRCEA pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de: -4 ani închisoare, în regim de detenţie, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi”, se arată în motivarea instanţei.

În acelaşi dosar au mai fost condamnați cu suspendare oamenii de afaceri Gheorghe Moiș și Mihai Crișan.

Istvan Soos, fostul şef al Biroului de Colectare și Executare Silită din cadrul Finanțelor Publice și Becski Daniel Gheorghe, fost șef al Administrației Financiare Negrești-Oaș, au fost și ei condamnați.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În cursul lunii noiembrie 2013, inculpatul Ardelean Ioan Mircea, în calitate de director executiv interimar al Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a pretins inculpatului Moiș Gheorghe, ca societatea acestuia din urmă, pe cheltuiala proprie, să se ocupe de renovarea unui imobil situat în București, deținut de fiica inculpatului Ardelean Ioan Mircea.
În schimbul acestui folos patrimonial, inculpatul Ardelean Ioan-Mircea l-a asigurat pe agentul economic că va face demersurile necesare atât pentru a-i fi aprobată, în regim de urgență, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, cât și pentru ca această sumă de bani să fie plătită în favoarea societății într-un termen cât mai scurt.
Astfel, în baza acestei înțelegeri prealabile dintre cei doi inculpați, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Moiș Gheorghe a dispus unor angajați ai săi să execute lucrări de renovare, constând în achiziția de materiale și executarea lucrărilor de modernizare a imobilului respectiv, costul total al lucrărilor, în valoare de 23.614 lei, fiind suportat în întregime de firma acestuia.
În schimbul acestui folos patrimonial, la data de 22 decembrie 2013, cererea de rambursare a TVA, depusă de societatea comercială administrată de inculpatul Moiș Gheorghe, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a fost aprobată în întregime de către funcționarii din cadrul instituției mai sus amintite.
La data de 22 decembrie 2013, a fost emisă decizia de rambursare a TVA în cuantum de 771.275 lei, act care a fost semnat de către inculpatul Ardelean Ioan Mircea, fără a fi efectuat ulterior vreun control de către inspectorii fiscali din cadrul instituției amintite, în ciuda faptului că societatea respectivă figura în evidențele instituției cu risc fiscal ridicat.
De menționat este faptul că, la data de 06 decembrie 2013, după ce fuseseră demarate lucrările de renovare mai sus amintite, inculpatul Moiș Gheorghe îi solicitase inculpatului Ardelean Ioan Mircea, ca până la data de 25 decembrie 2013, instituția publică, coordonată de acesta, să efectueze plata sumei respective. Inculpatul Ardelean Ioan Mircea l-a asigurat că, în data de 24 decembrie 2013 va fi virată acea sumă de bani în contul societății, fapt care s-a și întâmplat.

În perioada noiembrie-decembrie 2013, respectiv luna martie 2014, inculpatul Soos Istvan, în calitate sa de șef Birou Colectare și Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu-Mare, în urma unei înțelegeri prealabile cu șeful său, inculpatul Ardelean Ioan Mircea, a pretins de la un agent economic, în numele acestuia din urmă, mai multe obiecte de mobilier (canapele fixe și extensibile, pat dormitor, saltele, perne etc.), în vederea mobilării a 4 locuințe ce aparțineau celor doi inculpați sau unor rude ale acestora.
Aceste bunuri, în valoare totală de aprox. 12.500 lei, au fost livrate de firma respectivă la adresele indicate de inculpatul Soos Istvan, fără a fi achitate de beneficiari.
În schimbul acestui folos patrimonial, inculpatul Soos Istvan i-a dat de înțeles reprezentantului societății comerciale respective, că șeful său, va proteja activitatea firmei, cu ocazia derulării unor controale fiscale desfășurate de către inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu-Mare, în perioada noiembrie-decembrie 2013.
Pentru a disimula primirea bunurilor respective, cu titlu de mită, inculpatul Soos Istvan i-a dispus agentului economic să întocmească o factură către firma unei rude, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societății respective și nici nu a fost achitată până în prezent.

În perioada 2012-2014, inculpatul Ardelean Ioan Mircea i-a creat unei persoane, care, în perioadele 2007 – 2013 respectiv aprilie 2014 – iunie 2014, a ocupat funcții de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, o situație de inferioritate pe temei de apartenență politică.
Concret inculpatul, printr-o atitudine de continuă ostilitate, l-a determinat pe acesta să renunțe la funcția publică deținută, întrucât dorea ca acea funcție de conducere să fie ocupată de o persoană care se afla în același partid politic ca și susnumitul, și anume de inculpatul Soos Istvan.
Acest lucru s-a și concretizat ulterior prin emiterea unor decizii de către directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, emise în baza propunerilor formulate de inculpatul Ardelean Ioan Mircea.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale, respectiv a confiscării extinse, asupra mai multor sume de bani (25.000 de euro și 75.000 lei) și asupra a 36 monede din metal galben (cu o valoare totală de aprox. 37.000 euro), ridicate de la inculpatul Ardelean Ioan Mircea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Satu Mare.

8 comentarii

  1. mae Răspunde

    Da normal era de așteptat !!!!

  2. Ana Poda Răspunde

    Putin,foarte putin !! Asa merita sa fii corupt,sa-ti umpli carul de bani,sa faci un an de ”relax” dupa care sa fii liber la avere si amanta !!

    • Ecaterina Răspunde

      Nu cred ca cineva si-ar dori un an de astfel de relax, cred ca pretul pe care l-a platit dansul este mult prea mare pentru ce a facut el!

      • pedeapsa Răspunde

        ma muiere! cred ca oricare dintre noi ar face un an ptr banii ce a dobandit infractorul asta ilegal!!!!!!!

  3. bosu Răspunde

    Ce amanta are si asta?

  4. aurel tamas Răspunde

    justiție profund coruptă , am un cunoscut care a luat trei ani pentru conducere fără permis și după 2 ani încă mai bagă beci deși este și bolnav grav .

  5. amin Răspunde

    Ce bine1 fix cind se face festivalul vinului ca tare ii place!

  6. Rates Go for Răspunde

    L-au Iubit puscariadii ? Pacat .ca nu sta mai mult.
    Urmeaza tata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.