Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Poliția Satu Mare avertizează toți șoferii: Atenție mare, s-a emis cod galben de furtună!

ANM a emis o averizare de cod galben de ploi pentru judeţul Satu Mare, valabilă până marți seara, la ora 21.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. De asemenea, există posibilitatea de înrăutățire a condițiilor meteo în anumite zone din județ și trecerea acestora sub cod portocaliu.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

De asemenea, polițiștii sătmăreni recomandă conducătorilor auto, să țină cont de următoarele:

– să manifeste prudență în trafic și să dea dovadă de atenție sporită;

– să adapteze  în permanență  viteza de rulare la condițiile de drum și trafic;

– să păstreze o distanță suficient de mare față de vehiculul care circulă în față, pentru a putea opri în condiții de siguranță;

-să folosească luminile de întâlnire, pe toate categoriile de drumuri, chiar și pe timpul zilei;

– să evite schimbarea bruscă  a direcției de mers sau frânarea bruscă;

să fie vigilenți, mai ales pe timpul nopții, la atelajele cu tracțiune animală, bicicliști sau persoanele care se deplasează pe marginea drumului.

Reamintim faptul că, polițiștii sătmăreni sunt la datorie și acționează, în caz de nevoie, pentru salvarea de vieți omenești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.