Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Accident în municipiul Satu Mare. Un șofer băut a lovit un motociclist

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 34 de ani, din Satu Mare, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, de 54 de ani, tot din Satu Mare. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a motociclistului.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul motociclistului și de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul avea montate plăcuțe de înmatriculare cu valabilitate până la data de 31 iulie a.c..

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa – IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. anonim Răspunde

    poza nu este reala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.