Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Serinus Energy ar putea intra în lichidare. Extracția de gaze de la Moftin, în pericol

Serinus Energy a anunţat că ar putea fi obligată să intre în lichidare ca urmare a imposibilităţii onorării obligaţiilor financiare. Compania a găsit gaze într-un perimetru din Satu Mare, dar exploatarea este întârziată.

Serinus Energy a raportat noi pierderi la jumătatea acestui an, şi a anunţat că ar putea intra în lichidare din cauza tensiunilor politice din Tunisia şi a întârzierii operaţiunilor din România. Pierderile su coborât până la 1,6 milioane de dolari, comparativ cu cele 2,1 milioane, înregistrate cu un an în urmă. Astfel, cum firma înfiinţată de cel mai bogat polonez, care a găsit gaze în România, ar putea intra în lichidare, extracția de gaze de la Moftin ar putea fi în pericol.

În ceea ce priveşte situaţia din România, Serinus spune că doreşte să construiască o centrală pe gaze dar că proiectul a înregistrat întârzieri în obţinerea avizelor şi de accea banii au întârziat să apară. Compania anunţă însă că autorizaţiile au fost obţinute iar producţia ar urma să înceapă până la finalul acestei luni dar avertizează că ar mai putea trece încă două luni până când ea va atinge nivelul prognozat.

În România, Serinus Energy deţine, prin firma Winstar, concesiunea unui perimetru din judeţul Satu Mare, de aproape 3.000 de kilometri pătraţi. Compania a identificat acolo rezerve de circa 510 milioane de metri cubi de gaze, după ce a forat două sonde. Doar în primele trei luni ale acestui an, Serinus a investit 2 milioane de dolari pentru dezvoltarea operaţiunilor din România dar a trebuit să suporte şi daune legate de faptul că la una dintre sonde a avut loc un incendiu, anul trecut.

Sursa – Economica.net

 

3 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Si astia vor sa-si bata joc de noi ? Au extras gaze de la noi si nu vor sa plateasca ? Poate asteapta sa le platim noi si transportul ! Ce fac autoritatile ?

  2. Garuboz Răspunde

    Fac Partium da ce ai vrea s-a faca ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.