Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Spectacol la Negrești! Super concerte cu Phoenix, Carla’s Dreams și Irina Rimes. Programul pe ore

Zilele Orașului Negrești-Oaș vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, pe scena evenimentului urmând să urce legendarii de la Phoenix dar și trupe și artiști ai momentului precum CARLA’S DREAMS, WHAT`S UP și IRINA RIMES.

Zilele Orașului ”Zestrea Oașului” vor începe vineri seara, 17 august 2018, cu Party cu DJ, pe scena care va fi amenajată la stadion.

Sâmbătă, 18 august, la scenă, evenimentele vor începe la ora 18.00 cu reprezentații ale artiștilor locali Gheorghe Blidar, Gianina Ciorbă, Vasile Ardelean și Vasi Oșanu’.

Deschiderea oficială și premierea elitelor va avea loc de la ora 19.00, după care va urca pe scenă folkistul George Negrea, urmat de Școala de dans – Clubul de dans sportiv Dans regal. ASH Band Transylvania va face trecerea spre cele mai așteptate recitaluri ale serii: WHAT`S UP și IRINA RIMES.

Duminică, 19 august, programul la scenă va începe la ora 18.00 cu un medalion folcloric oferit de Nicu Pop și Sorin Cucu, urmat de momente folclorice oșenești cu Maria Tripon.

Momentul festiv al zilei va avea loc la ora 19.00, atunci când va începe ”Nunta de aur„ – Premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Va urma apoi un moment folcloric oșenesc cu Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura și un recital de muzică populară oferit de Lavinia Goste, Marius Zorilă și orchestra, după care vor urca pe scenă Marc Mesaroș & Band.

Recitalurile extraordinare ale serii vor fi oferite de PHOENIX și CARLA’S DREAMS, după care negreștenii și invitații lor vor asista la un spectaculos foc de artificii.

Organizatorii evenimentelor sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș și SC Events Walter SRL.

Programul Zilelor Orașului – Zestrea Oașului, pe ore:

Loc: stadionul orășenesc Negrești-Oaș, 17 – 19 august 2018

Vineri, 17 august 2018

Orele 20:00 – 23:00 Ø  Party cu DJ

Sâmbătă, 18 august 2018

Ora 10:00 – 16:00 Ø   Probe de sunet

Ora 18:00 – 19:00 Ø   Muzică- artiști locali: Gheorghe Blidar, Gianina Ciorbă, Vasile Ardelean, Angela Munteanu, Vasi Oșanu’

Ora 19:00 – 20:00 Ø Moment festiv: intonarea imnului național al României Deșteaptă-te române!, prezentarea delegaţiilor oficiale, premierea personalităților orașului Negrești-Oaș, a elevilor, decernare de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca

Ora 20:00 – 20:30  Ø  Recital folk – George Negrea

Ora 20:30 – 21:00  Ø  Școala de dans – Clubul de dans sportiv Dans regal

Ora 21:00 – 22:10 Ø ASH Band Transylvania

Ora 22:10 – 23:00 Ø  Recital extraordinar  – WHAT’S UP

Ora 23:00 – 23:45 Ø  Recital extraordinarIRINA RIMES

Duminică, 19 august 2018

Ora 12:00 –  16:00 Ø Probe de sunet

Ora 18:00 – 18:40 Ø Medalion folcloric – Nicu Pop și Sorin Cucu

Ora 18:40 – 19:00 Ø Moment folcloric oșenesc cu Maria Tripon

Ora 19:00 – 19:45 Ø Moment festiv: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca

Ora 19:45 – 20:15 Ø Moment folcloric oșenesc – Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura

Ora 20:15 – 21:15 Ø Recital muzică populară – Lavinia Goste, Marius Zorilă și orchestra

Ora 21:15 – 21:45 Ø Marc Mesaroș & Band

Ora 21:45 – 23:00 Ø  Recital extraordinar  – PHOENIX

Ora 23:00 – 23:45 Ø  Recital extraordinar – CARLA’S DREAMS

Ora 23:45 Ø  Focuri de artificii

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.