Ultima actualizare: azi, 14:40

Locale

Un alt focar de pestă porcină africană închis în județul Satu Mare

Un alt focar de pestă porcină africană închis în județul Satu Mare, a anunțat ANSVSA. Astăzi, 24.08.2018, a fost stins un alt focar de pestă porcină africană (PPA), diagnosticat de la începutul lunii iulie a acestui an, într-o gospodărie din localitatea Sărăuad.

Absența virusului bolii a fost demonstrată de L.S.V.S.A. Satu Mare, prin rezultatele de laborator negative, efectuate pe cele 1.581 de probe recoltate de la porcii din zona de protecție și din zona de supraveghere (pe o rază de 10 km).

În zonele cu risc major din localitatea Sărăuad au fost efectuate dezinfecții riguroase și a fost interzis accesul persoanelor în gospodăriile din localitate.

Pe această cale, D.S.V.S.A. Satu Mare, mulțumește locuitorilor din zonă, crescătorilor de animale, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare și reia apelul către cetățeni de a sprijini în continuare autoritățile în aplicarea și respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului PPA și pentru a limita efectele bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar, DSVSA Satu Mare, sau oricărei autorități locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat, în condițiile prevăzute de legislație.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

11 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Deci daca coonsideram o raza vectoare cu centrul in Sarauad si rotim capatul celalalt pana facem 360 ° totul e curat, niciun virus. Oare cum dracu a ajuns acel virus tocmai acolo? Nici virusii acestia nu se creaza din nimic, mai ales acesta care are o structura genetica mai deosebita. Ma simt foarte usurat ca pe 314 kmp nu mai exista nici una buc.virus PPA. Vine Aghiuta, ti-l plaseaza intr-un loc si apoi curg sudori si lacrimi pana-l stingi de pe fata pamantului. Lucru ciudat este ca dincolo de granita doar un mistret a fost gasit cu PPA. Ah, acolo e Orban! Vedeti cat de mult tine de politica toata treaba asta!!!(PS. #Ion, tu nu trebuie sa citesti asta, sa nu te apuce iar ceva.)

    • y Răspunde

      @Alex, nu e chestia că este sau nu este Orban big bossul la unguri. Treaba este că el se și comportă ca un adevărat conducător al guvernului. Cu multe chestii făcute de el nu sunt de acord dar e PRIM MINISTRU al țării sale și când a văzut cohorta de musulmani distrugând țara el a trăntit gard la graniță și îl doare în bască de ce spune Merkel sau oricare altul. Cât despre VV Dăncilă ……. Așa e treaba și cu pesta porcină dar în general cu orice. Pentru ce au făcut cei din guvern legat de această problemă eu tind să cred că se încadrează la atentat la siguranța economică a țării. Pe lângă o incompetență crasă. Și președintele ANSVSA este încă fain frumos în funcție. Poate primește și ceva medalie. De la Merkel, că a distrus zootehnia noastră și trebuie să cumpărăm de afară.

  2. Alex Răspunde

    Acuma, ca mor atatia porci e intr-adevar o pierdere economica foarte mare pentru economia tarii, pe mine ma deranjeaza alceva, neputinta noastra fata de acest virus sau de altii de acelasi tip. Ma gandesc la ciuma bubonica care in trecut a terorizat de cateva ori omenirea, reactia noastra in ziua de azi nu s-a schimbat prea mult. Parca-l vad pe Papa inconjurat de foc ca sa se apere de ciuma. Dupa patania cu Hexi Pharma nu mai am incredere nici in substantele cu care se sterilizeaza, nu stiu daca au doza necesara sau daca sunt eficiente. Apoi vectorii purtatori, si daca praful saharian care a fost peste tara noastra a adus virusul? Bajbaim in ceata, dam cu sabia dupa fantome, si daca omoram o fantoma apar altele in locul ei. Is curios insa daca acesti virusi vor trece spre vest peste granitele tarii, dupa mine asta se va intampla cu tot efortul maghiarilor.

    • y Răspunde

      Da’ să vezi când să zicem englezii se trezesc că pachetele cu cârnați și alte bunătăți din România sunt potențiali purtători ai virusului!

  3. Alex Răspunde

    La ordinea zilei este drama porcului, nu este exclus sa apara drama oii, caprei, morcovului, marului, fasolei, lucernei, etc.,astfel incat baietii sa-ti intre in curte si gradina sa-ti rada tot ce ai acolo, ca-s cu boala sau fara boala. Cica ne asteapta 4 ani caldurosi, banuiesc ca vor fi crescendo, ma gandesc ca migratia se va intensifica atat la om cat si la celelalte vietuitoare, ma gandesc ca cei doi cocosi politici o vor tine si ei intr-o hora ca orice cocos, asa ca in loc sa vada cum fac fata problemelor vor da vina unul pe altul. Se pare ca ei au fost deja intepati de ceva de scot aceasta limba albastra catre cetateni.

    • y Răspunde

      Așa e cum spui doar că problema este că ce scrii aici este prea complicat pentru cei vizați. Ai un limbaj prea elevat. Ar trebui să te ”antrenezi” pe textele nemuritoare ale lui Adi Minune et comp. și după niște tabloide gen Cancan. Asta este limba boborului care votează! Doar că acum problema va fi că boborul ăsta dacă are burta goală face urât. A experimentat acest lucru și Ceaușescu. Și cum la godacii din curtea oamenilor se dă ”delete” cam prin toată țara și pe bandă rulantă eu prevăd vremuri grele și frigidere goale. Sau buzunare goale. Degeaba mărește tanti fosta karateka cu centură neagră și nu știu câți dani pensiile și salariile dacă dai dublu pe ele.

  4. Alex Răspunde

    Sa o iau mai simplu. O data cu cresterea incalzirii globale, creste si temperatura popoarelor, fapt dovedit de istorie, dar si de tendintele actuale. Care este prima tara din UE pe care se va duce un razboi in cazul in care UE va intra in conflict cu alte blocuri politice? Probabil va fi una periferica, cu probleme politice, cu alte probleme, oare care ar fi aceea? Si daca se va duce un razboi pe teritoriul ei, cu armamentul actual, ce va mai ramane din acea tara? Raspuns. Cea mai ramas si din Siria. V-ati gandit la Germania sau la Franta? Intrebarea aceasta o adresez celor de pe facebook care atata pe unii impotriva altora, pentru ca tragedia porcilor va fi nimic pe langa tragedia oamenilor.

  5. cârcotaş Răspunde

    Oare nu se puteau sacrifica porcii neinfestaţi şi daţi gratuit populaţiei sau ţărilor sărace.Pagubă cu porcii pierduţi dar şi cheltuială cu incinerarea!

    • y Răspunde

      Acum 10-11 ani când a izbucnit gripa aviară au fost instituite carantine asupra unor zone ”afectate” pe 7 zile fără să se mai facă analize. A murit găina, gata a avut gripă. Îți spun eu că în momentul de față sunt depășiți de situație și aplică legea cu barda sau cu aruncătorul de flăcări. Tovarăși de la ANSVSA, nu era mai simplă și mai ieftină prevenția, mai ales că ați și primit bani pentru ăsta?

  6. Adrian Cozma Răspunde

    Vinovatul nr1: Prefectul Darius Filip!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.