Ultima actualizare: azi, 17:29
Locale

Bărbat arestat după ce a condus sub influența alcoolului. Un an de închisoare!

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Suceava, condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

Azi dimineață, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare din țară numitul C. O., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în județul Suceava.

Cu ocazia formalităților de frontieră, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de către autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis, de către Judecătoria Rădăuți, în luna august 2018, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Urmare a acestora, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. GREŢOS! Salam cu “ceva” roşu, la un supermarket din Satu Mare

Imagini cu adevărat revoltătoare. Un sătmărean a mers astăzi la un supermarket să își cumpere o rudă de salam. Totul...

Închide