Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Elevii de 10 vor să plece din Satu Mare. Şi din România!

Elevii de 10 pleacă din Satu Mare şi de multe ori şi din România. Singura elevă care a luat media 10 la Bacalaureat, Iris Roatiş, a ales să studieze în Londra.

“Iubirea mea a fost şi va fi mereu matematica. Eu voi stuida matematica pură la Imperial College în Londra şi sper să reuşesc să devin profesor universitar de matematică”, a spus astăzi Iris Roatiş.

Gândurile de a pleca din ţară apar încă din generală. Cel de-al doilea elev premiat astăzi, Mihai Eduard, absolvent al Școlii „Bălcescu-Petofi”, care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, a spus că şi-ar dori să studieze în străinătate, sau în Cluj.

“Ştiu că din acest an începe o etapă importantă din viaţa noastră. Voi lupta să iau note cât mai mari la Bacalaureat. Îmi doresc ca pe viitor să am rezultate la olimpiade, concursuri. Pasiunea mea din clasa a V-a este matematica, de altfel ca şi fotbalul. A fost dificil să duc în spate aceste greutăţi, şi şcoala şi fotbalul, dar m-am descurcat. Mă văd muncind în domeniul informaticii, ori în Cluj, dar mi-aş dori mai mult în străinătate”.

Cea de-a treia elevă premiată, Briana Biro, de la Liceul Teoretic Carei, nu ştie încă exact ce o aşteaptă viitor, dar cu siguranţă la capacitatea ei va alege să studieze la universităţi prestigioase.

10 comentarii

  1. I. T. Răspunde

    Vai de pensiile noastre!

  2. Florin Răspunde

    Si in Romania poti sa trăiești foarte bine daca esti bun. Ei au impresia ca in strainatate vor primi totul pe tava. Le doresc succes oricum!

    • I. T. Răspunde

      Ești un mic psd- ist bugetar?
      Nimeni nu e perfect!

    • cârcotaş Răspunde

      @Florine,noroc că tu eşti bun şi câştigi bine,,,mediocrii” să plece.Şi pt. că tu eşti bun şi,evident,inteligent explică-ne şi nouă de ce aceşti mediocrii îşi află rostul şi îşi fac o stare în străinătate iar la noi nu.O fi pt. că ţara noastră e o ţară doar pt. buni?

    • Cucu Răspunde

      La Draxlmaier in Deutschland ii mai bine. Nu tu vei da cu capul de perete dupa 10 ani, lasa-i sa se duca.

  3. Alex Răspunde

    Peste cativa ani, conform politicii actuale, vom avea numai pensionari, deasupra capului numai ciori, printre noi se vor zbengui sobolanii si soarecii, analfabetii vor fi peste tot, ne vor bantui tantarii, gandacii puturosi, virusii si bacteriile etc. Asta se doreste, asta vom avea.

  4. Florin Răspunde

    Oameni buni voi pe ce lume trăiți? Sunt salarii bune si la privat. Dar daca lucrați pe banda sau la firme de paza inseamna ca atata puteti. Dacă ai luat 10 la BAC sau la evaluarea națională nu inseamna ca vei reusi in strainatate.

    • cârcotaş Răspunde

      @Florine!Îţi repet:oamenii pleacă,pentru că la pregătirea lor,bună sau mai puţin bună,sunt mai bine plătiţi afară.Şi-ţi mai spun ceva ce n-o să-ţi placă:dacă nu pleca nici unul ai fi constatat că erau prea mulţi ,,buni” încât să-ţi faci loc printre ei.Ai făcut considerente asupra notei de la BAC ce mă face să cred că ai fost un elev mediocru dar la Drexi sau Zollner se cere să fii doar ,,determinat” nu realmente buni.Elevi aştia sunt ca şi pierduţi pt. România,nu-ţi face griji pt. ei.

  5. Florin Răspunde

    Nu le port eu de grija stai linistit. Fiecare isi alege drumul in viata. As aprecia totusi daca nu ai trage concluzii pripite cu privire la pregătirea mea. Concurenta sporește performanța.

  6. Alex Răspunde

    Eu nu neg ca exista categorii socio-profesionale in Romania cu salarii fabuloase care-si transmit meseria din tata-n fiu fara niciun concurs si ca pentru acestia Romania este un adevarat Paradis terestru. Problema e ca acestia in loc sa rezolve problemele care apar mai mult le complica, fie din incompetenta fie din rea credinta. Pentru acestia Statul aloca si o pensie pe masura sau scurteaza stagiul de cotizare incat sa nu se uzeze prea mult in timpul vietii. In aceste zone nu intra oricine si sigur ca acestia nu-si doresc sa plece in strainatate. Pe baza acestei selectii sociale se creaza si politicile salariale care vor duce acolo unde am scris mai inainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.