Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Disensiuni între taximetriști. Unii anunță mărirea tarifelor, alții nu știu nimic

După ce taximetriștii din Satu Mare au amenințat că vor intra în grevă dacă șefii companiilor nu vor mări tarifele, una dintre firmele de taxi din municipiu pare că s-a alăturat șoferilor, anunțând că e dispusă să răspundă cerințelor acestora. Pe de altă parte însă, celelalte companii par de neclintit.

Concret, una dintre firmele de taxi importante din municipiul Satu Mare a anunțat, în cursul zilei de astăzi, că începând de mâine mașinile companiei urmează să pornească cu noile tarife, desigur mărite.

,,Având în vedere că suntem o echipă unită și una dintre dorințele voastre era creșterea tarifului, am hotărât ca mâine, 19 octombrie, începând cu ora 9.30, să începem tarifarea”, a anunțat una dintre firmele de taxi din municipiu.

Astfel, cum unii șoferi au reușit să obțină ce și-au dorit, cei care lucrează pentru alte firme nu pot spune același lucru întrucât celelalte companii par să nu cedeze.

,,Unii dintre noi nu ne-am pierdut speranta si, uniti fiind, in final am gasit intelegerea unui business man care a pus suflet, a investit in aceasta afacere si a inteles ca in orice domeniu o buna comunicare, respect si multumirea celor din jur aduce bunastare tuturor. Noi, taximetristii, am tinut piept controalelor, amenzilor si tuturor piedicilor puse si consideram ca am trecut cu brio peste toate aceste teste, chiar daca unii dintre noi au picat. In speranta ca acel anunt se va pune in aplicare (de data aceasta avem toata increderea), tinem inca o data sa multumim celui care a facut acest pas si care este si va fi mereu alaturi de noi”, este mesajul taximetriștilor care par să fi găsit înțelegere.

 

18 comentarii

  1. Taximetrist Răspunde

    VIP taxi….trezeste te.
    Alo…trezitiva.

  2. avut Răspunde

    de mine de s-ar desfiinta cu totii… zmei mai putini pe drumuri

  3. Flo Răspunde

    Dacă s.ar desființa locul tau de munca ce ai spune?

  4. Pt avut.. Răspunde

    Lasa ca sunt si printre voi zmei.
    Cei care NU sunt taximetristi.
    Boule ce esti ..avut

    • Norick Răspunde

      Dar nu uita, ca si ei au fost candva taximetristi…poate… :-))))
      P.S. tu precis esti de la Vip.. Asa dupa vorba, dupa port… :-))))))

      • Driver one Răspunde

        Egy idiota seggfej vagy…mitöbb egy bbegyepesedett agyu.
        Conducatori auto prosti sunt si intre taximetristi si intre celelalte…asa ca

    • avut Răspunde

      ce-i bre, s-a umflat fasolea in tine? Cand o sa invatati sa conduceti fara sa puneti sanatatea noastra in pericol, puteti sa aveti pretentii…

  5. Ionut Răspunde

    Renuntat la prima. Merg cu vip pana se prostesc si ei.

  6. y Răspunde

    Eu pe mulți șoferi i-aș băga cu tot cu haine în mașina de spălat, i-aș și sponsoriza cu niște săpun pentru câteva luni dar mașinile cu care ne riscă viața pe banii noștrii le-aș scoate într-o secundă din circulație. Cum drq au trecut de verificarea tehnică periodică? I-auzi, vor mărirea tarifelor. Pentru ce? Și dacă din vreo 700 de mașini polițai au pușcat în doar 2 zile 29 fără atestat …, ei cu ce drept mai vociferează? Urmează doctorii care operează fără diplomă? Dar în ce țară africană sau bananieră suntem? Dar așa ne trebuie căci n-avem transport public în oraș. Că de ar fi, nici taxiuri nu ar trebui!

  7. Rodica Răspunde

    De cand va asteptam si pe voi sa majorati tarifele ! Da pentru conditiile in care ne transportati , unii dintre voi , nu protestati ? Ca in unele taxiuri scaunele au huse atat de unsuroase , iar in masina persista unele mirosuri de-ti vine sa fugi dupa taxi , nu sa mergi cu el ! Sa nu uitati , cand mai protestati , s-o faceti si pentru faptul ca nu v-ati obisnuit toti sa ne dati bonul fiscal , sau pentru ca rotunjiti (mereu in sus ) tariful – cand am de platit de exemplu 7,5 lei , mereu e 8 lei , sau efectiv uitati sa dati rest banii marunti , ca vorba ceea , voi nu sunteti obisnuiti cu maruntii ! Sau sa nu uitati sa va mai imbogatiti limbajul vulgar cateodata , sigur , nu toti , doar unii dintre voi ! Hai , s-aveti drum bun si curse multe !

    • y Răspunde

      @Rodica. Azi am mers cu taxiul și vorbind cu șoferul veni vorba și de scumpire dar și de condițiile oferite de ei. Era cam supărat băiatul pentru că ”pelicanii” îi cam omoră cu zile. Sunt prea mulți din totalul șoferilor care practică taximetria. Zicea ceva de genul că 50% din ei n-ar avea atestat deloc! Nu-mi vine a crede! Și nu vede-aude nimeni? Faceți fraților curățenie printre voi, scăpați de jigodii și o să aveți curse destule din care să trăiți. Nu zic să nu scumpiți dar oferiți atunci și servicii de calitate.

      • Ghita Răspunde

        Se numeste concurenta neloiala https://ro.wikipedia.org/wiki/Concuren%C8%9B%C4%83_neloial%C4%83

        “Concurenta ilicita se considera situatia în care, din dorinta de a patrunde rapid sau a castiga o cota cat mai mare de piata, o firma prejudiciaza direct si, de cele mai multe ori, intentionat activitatea concurentilor, apeland la practici ilegale: denigrare (vehicularea de informatii inexacte sau false despre activitatea acestora), concurenta “parazitara” (obtinerea de avantaje ca urmare a confuziei create inre marci s.a.), concurenta ilicita, frauda fiscala (incalcarea legislatiei fiscale, ceea ce permite obtinerea unor costuri mai mici si posibilitatea practicarii unor preturi scazute), dumping, “furtul” de clientela, etc.”

        Sa se planga la autoritatile care se ocupa cu aceste spete nu la client.

      • Rodica Răspunde

        Bun, si-atunci unde e siguranta noastra, a celor care mai circulam si cu taxi? De ce nu se autosesizeaza nimeni? N-am vrut sa pomenesc mai inainte si de faptul ca in vreo doua dimineti am mers cu taxi si soferul mirosea a ….braha , ca de suflam eu in fiola cred ca o coloram putin , asa se simtea mirosul si pe bancheta din spate unde stateam! Unde e responsabilitatea patronilor sau proprietarilor de masini care practica aceste servicii ? Pana nu exista constiinta si mentalitaea aceea ca orice lucru trebuie facut ca lumea ,indiferent de domeniu, situatia nu se va schimba, din pacate ,tot pentru noi!

        • y Răspunde

          @Rodica sau alții care comentează pe aici, chiar credeți că aceste aspecte nu se știu acolo unde trebuie? Eu mă îndoiesc. Dar în țara asta se iau măsuri doar când deja este tardiv, vezi și cazul Colectiv. Sau poate nici atunci.
          PS Am uitat să spun că taximetristul cu care am circulat azi de dimineață era zeiss. Normal că se oftică omul când el își face treaba cum trebuie și vine vreun ”pelican” care strică totul. De exemplu cum am pățit eu personal când am luat o mașină de la spitalul vechi pe la ora 17 și șoferul nu a avut încă ”întâlnirea de gradul zero” cu săpunul și apa. De bărbierit nici nu mai vorbesc. Curat-murdar Neanderthal. Și mașina, ehee….. Mare minune că mai mergea. Doar carburantul era OK.

  8. y Răspunde

    Domnul consilier juridic @Ghița știam asta și eu și știa foarte bine și taximetristul. Ideea este că dacă se plânge rămâne fără loc de muncă pentru că așa e la toate firmele astea, aproximativ. El fiind un simplu angajat dacă face scandal nimeni nu-l mai angajeză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.