Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Au încercat să intre în țară, dar au ajuns în arestul Poliției

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente doi cetățeni români, condamnați la închisoare de autoritățile din țara noastră.

În cursul dimineții de ieri, luni, 19 noiembrie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară George B., în vârstă de 23 de ani, din județul Iași.

Cu ocazia efectuării formalităților pentru intrarea în România, polițiștii au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 200 zile.

În aceeași dată, în cursul serii, la PTF Petea s-a prezentat pentru a intra în țară Mihai C., în vârstă de 39 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș. Polițiștii de frontieră care au efectuat verificarea documentelor au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, având de executat o pedeapsă privativă de libertate timp de un an de zile.

Drept urmare, persoanele în cauză au fost predate unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.