Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Cine este și unde stă copilul care își crește ,,sora”. A fost inițiată o campanie de ajutorare

A fost identificat copilul care cerșește pentru ,,sora” lui. Este vorba despre Patrick, un băiețel de doar 11 ani care trăiește într-o baracă și cerșește într-un hipermarket din municipiul Satu Mare pentru a-și întreține verișoara, pe care el o numește soră. 

Marcela Papici a inițiat o campanie de ajutorare a familiei.

Redăm integral postarea fostului manager al Spitalului Județean:

,,Postarea mea de ieri, cu Patrick, a generat extrem de multe reactii, mai ales după ce a fost preluată de presa. Unele dintre ele pozitive, altele cu critici iar altele cu jigniri. Pentru toate, m-am simțit datoare să merg pe firul poveștii si sa aflu cat din ceea ce a spus Patrick e real si cat e imaginația lui de copil. Cele mai multe discuții s-au creat în jurul copilului de un an căreia Patrick ii spunea “surioara”. Copilul exista dar nu e sora ci e verisoara(mezina unei familii monoparentale cu 5 copiii) care locuiește cu chirie pe Ostrovului 11. Nu e sub cerul liber in grija unui alt copil.

Revenind la Patrick …E cel din poza! Iar restul pozelor sunt din “casa” unde sta. Greu de spus casa…E o baracă pe Toamnei în care s-au mutat de putin timp. Fără usa, fără geam, fără butelie, fără sursa de căldură, fără…nimic. Au curent si apa curentă. Patrick trăiește cu mama lui, Monica care are 40 de ani și grave probleme psihice care s-au accentuat, se pare, după decesul fratelui mai mare, de anul trecut.

 

Patrick mai are un frate care luni împlinește 18 ani. Are 9 clase. Il cheamă Marius(Surda). Lucrează la o firmă “din Bucuresti” care întreține spațiile verzi. Castiga 1250 lei din care își întreține mama care nu lucrează si fratele de 11 ani, pe Patrick. Are doar hainele de pe el…Dar are mult bun simt, multă responsabilitate și multă tristețe. Imi povestea ca pana a trăit și fratele lor, era mai usor. S-au crescut unii pe alții. Acum el il duce pe Patrick la scoala. Stie ca acesta cerșește. Pleaca capul si imi spune: nu avem ce sa mâncăm! Uneori, din salariul lui o ajuta pe mătușa cu 5 copii pt ca acolo se spală. În baracă e mai frig ca afara! Ii cumpara lapte praf si pampers. Asta a auzit Patrick, asta spune. Din salariul lui plătește chiria. Stie ca pierde baracă daca nu plătește 3 luni. Si plătește curentul. Si apa. E bărbatul familiei de cand a murit fratele mai mare. Mi-a arătat o vestă neagră ce o avea pe el si mi-a spus că i-a rămas de la fratele lui.

Cei doi frați au o poveste trista si o soarta grea! Pentru toți cei care m-ati intrebat cum i-ati putea ajuta ar avea nevoie de butelie, o usa, 2 geamuri, o usa la baie, un radiator pe curent, niste haine groase pentru amandoi, plapume sau paturi. De va fi sa se strângă niste bănuți, am sa merg sa le cumpăr ca de Crăciun sa aiba macar căldură!
Zilele următoare am sa ma interesez de familia cu 5 copii; familia în care Patrick consideră că are o “surioara”!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.