Ultima actualizare: ieri, 21:39
Locale

FOTO/VIDEO. Moment istoric la Jandarmerie. Au scos drapelul de luptă cu fir cu aur

Astăzi, miercuri, 21 noiembrie, într-un cadru festiv are loc ceremonia militară şi religioasă de sfinţire a noului drapel de luptă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare. Jandarmii sătmăreni au drapelul de luptă suflat cu aur, iar prezentarea ceremonialului de luptă se face doar odată la 25-30 de ani.

Evenimentul are loc la sediul Inspectoratului, iar cu acest prilej, jandarmii sătmăreni își reînnoiesc jurământul de credință față de drapelul de luptă al unității. Drapelul de luptă al jandarmilor sătmăreni este compus din acvilă încoronată, semnul heraldic al Jandarmeriei și semnul Jandarmeriei Satu Mare.

Drapelul de luptă, simbol al preţuirii faţă de ţară, este menit să reamintească fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român, în general, şi ale unităţii căreia îi aparţine, în special, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria. El reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul ţării şi este emblema înfiinţării şi funcţionării unităţii respective, simbol către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea, îşi îndeplinesc misiunile şi luptă sub faldurile sale.

https://www.youtube.com/watch?v=u3V_BL6_Wv0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.