Ultima actualizare: azi, 10:44

Locale

Harta criminalilor din România: județele cu cele mai multe crime. Pe ce loc se situează Satu Mare

Parchetul General a făcut o statistică despre criminalii din România și victimele acestora. O analiză a crimelor, realizată pentru perioada 2011 – 2015, arată că Satu Mare se află printre județele cu incidență scăzută a criminalității.

Studiul este făcut pe o perioadă de 5 ani, fiind analizate crimele comise la nivelul României în perioada 2011-2015. Deşi statisticile arată că fenomenul criminal nu este specific unei anumite regiuni, 3-4 judeţe au în perioada analizată de experţi cele mai multe rechizitorii înregistrate de procurori.

Astfel, în 2011 cele mai multe rechizitorii pentru astfel de fapte au fost înregistrate în Bacău (36), Galaţi (34) şi Vaslui (34). 2014 este singurul an din cincinalul analizat în care Bacăul nu este pe primul loc. De această dată, în Galaţi sunt întocmite cele mai multe rechizitorii (43), pe locul doi fiind înregistrat Iaşi (40), iar pe trei Bacău (40). În anul următor, Bacăul revine pe primul loc (50), urmat de Galaţi (42), Iaşi (40) şi Olt (34).

 

Topul ucigașilor

În total, în 2011 au fost înregistrate 475 de crime cu 486 de victime, în 2012 au fost înregistrate 594 de fapte cu 630 de victime, în 2013 – 541 fapte/603 victime, în 2014 – 452 fapte/530 victime, în 2015 – 467 fapte/468 victime. Diferenţa dintre numărul de cazuri şi de victime este dată de crimele multiple cu un singur făptaş. Însă mai frecventă a fost situaţia inversă, respectiv crima cu mai mulţi făptuitori sau cu complici, de aceea, numărul persoanelor trimise în judecată pentru omor este, în general, mai mare decât cel al crimelor.

Strada, locul agresiunilor

“Strada reprezintă principalul loc, situat an de an la vârful ierarhiei, în care au loc agresiunile cele mai nocive pentru omenire”, se arată în analiza specialiştilor Parchetului General. De exemplu, în anul 2013, dintr-un total de 541 de crime, 145 au avut loc pe stradă.  Locuinţă comună se situează, cu 127 de cazuri în acelaşi an, pe locul al doilea, violenţa în familie întâlnindu-se în majoritatea cazurilor. Apoi, pe poziţia a treia (107 cazuri) se află locuinţa victimei, unii dintre inculpaţi pătrunzând fără drept în încăperile unde se aflau persoanele vătămate pe care le-au ucis în scop de jaf sau (mai întâi) le-au violat şi ucis.

Noaptea, cele mai multe crime

Conform statisticilor, cele mai multe crime au loc noaptea şi în weekend.  Specialiştii au constatat că, în cei cinci ani,  după lăsarea nopţii s-au înregistrat 1.247 de cazuri din totalul de 2.529, reprezentând un procent de 49,30%. “Zilele preponderent criminogene se situează la sfârşitul săptămânii, atunci când majoritatea cetăţenilor îşi petrec timpul liber în mijlocul familiei sau în diverse locuri recreative”, se mai arată în studiul care subliniază că acest trend este oarecum explicat  mai ales prin consumul excesiv de alcool.

Vorbind acum strict de anul în curs, județul Satu Mare a fost zguduit de două crime: o barmană și doi bărbați au fost uciși cu sânge rece.

Sursa – adevărul.ro

 

 

3 comentarii

  1. Lili Răspunde

    Poate vine si politia romana sa ne spuna cate dosare de omor cu autor/i necunoscuti au in lucru in fiecare judet, pentru ca acesta este principalul indicator al criminalitatii pe acest segment si apoi cazurile solutionate cu identificare de autor/i.
    ?????

    • Bogu Răspunde

      Crezi ca Politia Romana este cauza criminalitatii? Crezi ca Politia Romana este solutia criminalitatii? Problema este societatea in care traim si aici ma refer la lipsa de educatie si de spirit civic. Spre exemplu: In cazul celebrul pentru Satu Mare, al actritei de la teatru care a fost omorata pe malul Somesului, au fost cetateni care au declarat ulterior ca au auzit strigate dar nu au stiut ce se intampla asa ca nu au facut nimic. Acest exemplu dat, contureaza tipologia unei societati total lipsite de interes civic. Politia nu poate intervenii daca nu stie unde…doar ulterior poti sa ai pretentii de la ei. Ne-am obisnuit sa “aratam cu degetul” dar nu stim catre cine trebuie. Recomand sa incepem cu noi.

  2. Gâgă Răspunde

    Adică dacă crima nu e crimă dacă nu s-a descoperit criminalul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.