Ultima actualizare: azi, 12:40

Naţionale

VIDEO. O sătmăreancă, în prima cursă a trenului Cluj Napoca – Viena

Primul tren Transilvania pe ruta Cluj Napoca – Oradea – Budapesta – Viena a pornit, duminică dimineaţa, din Gara Centrală a Oradiei, la ora 10:16.

Printre primii călători, se afla și o femeie din județul Satu Mare.

“Este o idee foarte potrivită. Preţul e foarte bun. Mergeam cu autocarul. Preţurile erau similare, dar autocarul opreşte în mai multe locuri, iar trenul nu, aşa că ajung mai repede”, a afirmat sătmăreanca, pentru ebihoreanul.

Pentru următoarele curse, la fel ca pentru cea inaugurală, din Oradea sunt trei categorii de bilete, cele aflate la ofertă, cu 133 lei (29 euro) pe călătorie, respectiv altele cu 158 lei, respectiv 184 lei, potrivit CFR Călători. Pentru prima cursă de pe această rută au fost vândute toate biletele.

Trenurile internaţionale Transilvania – IR 144 şi IR 143 – sunt operate printr-un parteneriat CFR Călători, MAV Start (Ungaria) şi OBB (Austria). Vagoanele de pe această rută sunt asigurate de CFR Călători şi MAV Start.

Începând din 9 decembrie, trenul va circula zilnic pe următoarea rută:

IR 143 Cluj-Napoca (plecare la ora 07:35) – Oradea – (10:11/10:16) – Episcopia Bihor (sosire la 10:24) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21). Dinspre Viena: IR 144 Viena (plecare la ora 10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Episcopia Bihor (plecare la 19:35) – Oradea (19:43/19:48) – Cluj-Napoca (22:25).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.