Ultima actualizare: azi, 09:33

Locale

Cod roșu de ninsori în Europa! Mai mulți oameni au murit din cauza zăpezii

Iarna grea s-a abătut peste centrul Europei. Doi oameni au murit în Bavaria, unde e cod roşu de ninsoare. Un bărbat de 21 de ani a murit într-un accident de maşină, provocat de zăpada de pe drumuri, iar o femeie de 20 de ani şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă. 260 de zboruri de pe aeroportul din Munchen fie au fost anulate, fie au avut întârzieri mari.

Peste graniţă, aproape toată Austria este sub cod roşu sau portocaliu de zăpadă. O importantă autostradă, la vest de Viena, a fost blocată temporar de camioanele care nu au putut să mai înainteze. Iar în Alpii austrieci, riscul de avalanşă a ajuns la nivelul 4 din 5. În jumătatea de nord a Greciei şi în aproape toată Serbia este cod portocaliu de ninsori.

Este cod roşu de ninsoare în sudul Bavariei, în zona montană de la graniţa cu Austria. S-au depus, în medie, între 30 şi 50 de centimetri de zăpadă, dar pe alocuri s-a ajuns şi la 80 de centimetri. 260 de zboruri de pe aeroportul din Munchen fie au fost anulate, fie au avut întârzieri mari.

Cel puţin doi oameni au murit în acest land german din cauza vremii. Un bărbat de 19 ani şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla a fost lovită cu putere de un alt vehicul, care a alunecat pe drumul necurăţat. Iar o femeie de 20 de ani, care făcea o drumeţie montană cu un grup de prieteni, a murit după ce a fost surprinsă de o avalanşă. Pentru localnici, ninsoarea abundentă a fost un coşmar.

Femeie: Atâta zăpadă. Nici nu ştim ce să facem. Nu putem să mergem nici până la vecini. O împingem de colo-colo, o dăm din faţa casei. Când se adună prea multă, chemăm o maşină să o ia.

Zăpada, bucuria turiştilor din Austria s-a transformat în coşmarul celor care vor să plece spre case. Mai multe staţiuni montane au chemat utilaje speciale de deszăpezire, ca să scoată maşinile acoperite de nămeţi. Poliţia austriacă a avertizat că şoselele vor fi foarte aglomerate. Aşa că i-a sfătuit pe cei care vor fi pe drum să se înarmeze cu răbdare şi să aibă plinul făcut şi provizii, pentru că nu se ştie când poate apărea un blocaj.

În Grecia, ninge în jumătate de ţară. Este cod portocaliu, valabil în tot weekendul. Pe mai multe tronsoane de autostrăzi, circulatia maşinilor de mare tonaj a fost interzisă. Nici pe mare lucrurile nu stau mai bine.

Ministerul de Externe de la noi avertizează că în largul Mării Ionice şi Mării Egee sunt aşteptate ploi, furtuni, vânt cu viteză de aproape 90 km/h, dar și valuri înalte de zece metri.

În Polonia, a nins atât de mult şi a viscolit, încât meteorologii unei staţii din vârful muntelui au fost nevoiţi să găsească o soluţie inedită pentru a ieşi din cabană. Cum le mai rămăseseră câţiva centimetri liberi până la tocul uşii, au început să tragă zăpada înăuntru, ca să ajungă la lumină.

Au fost probleme şi pe şosele, maşinile care nu erau echipate corespunzător au rămas blocate. Avertizările de ninsoare puternică şi vânt vor continua tot weekendul în jumătatea de est a Europei. Iar la mijlocul săptămânii viitoare este aşteptat un nou val de precipitaţii.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.