Ultima actualizare: azi, 14:40

Locale

Se anunță protest! Locuitorii unei comune nu mai au răbdare. Își rup mașinile

Drumul spre Solduba (comuna Homoroade) a ajuns într-o stare deplorabilă, iar locuitorii din zonă amenință cu proteste. În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean, mai mulți consilieri au cerut conducerii instituției să grăbească lucrările de reabilitare.

Consilierul Ioan Pop a declarat că a fost contactat de mai mulți oameni din zona respectivă, care i-au spus că sunt deciși să protesteze. Acesta a mai precizat că drumul este unul catastrofal și pe care nu se poate circula nici măcar cu 20 de kilometri pe oră, iar până în primăvară trebuie purtate discuții și luate primele măsuri.

De asemenea, consilierul județean Adrian Cozma a spus că a fost abordat de zeci de oameni în ultima perioadă, precizând totodată că atât Consiliul Județean cât și Direcția Tehnică trebuie să pună o presiune legală pe constructor. Cozma a mai cerut Consiliului Județean să fie mai ferm și să nu lase o firmă să își bată joc de oameni

Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a spus că în ultimele șase luni au avut loc peste 100 de discuții și se încearcă toate măsurile, însă deocamdată condițiile meteo nu permit o intervenție legală. Șeful CJ a mai precizat că săptămâna viitoare se va interveni pe Drumul Județean 193 de la Păulești la Borlești, pe porțiunea unde există pericol de accidente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.