Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 4 – 6 ianuarie a.c., acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 110 de sancțiuni contravenționale.
În weekendul 4 – 6 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35 000 de lei, pentru nerespectarea regulilor de circulație și au reținut 23 de permise de conducere
În urma unei acțiuni pentru combaterea vitezei, polițiștii Serviciului Rutier, pe lângă amenzile aplicate, au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 16 conducători auto, care au depășit limita maximă de viteză admisă cu peste 50 de km/h.
Astfel, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar la data de 5 ianuarie a.c., 16 conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, care rulau cu viteze de la 121 km/h până la 171 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă admisă de 70 km/h. În toate cazurile s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.
De asemenea polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, în valoare de 7 000 de lei.
Sursa – IPJ Satu Mare
Va asteptam si la Ardud, sunt sigur că se vor ridica si 100 de permise la zi
Drum cu 70… Madaras, Botizului. Altele eu nu stiu…
Incredibil. Inconștient de-a dreptul. La acesta merită anulat permisul de conducere definitiv !!!