Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTOGALERIE. Accident în lanț, cu 4 mașini implicate și 3 victime, lângă Carei. Un tânăr a rămas încarcerat

În această după-amiază, luni, 11 februarie, în jurul orei 14.40, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei persoane dintr-un autoturism.

Anunțați inițial ca ar fi vorba de un accident rutier produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, la ieșirea din municipiul Carei spre Ianculești, la eveniment s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate patru autoturisme, dintre care trei erau ieșite în afara carosabilului. Forțele au fost suplimentate cu încă două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma acestui accident au rezultat 3 victime: un tânăr de 19 ani încarcerat, pentru a cărui extragere s-au folosit accesoriile și procedurile specifice de descarcerare și alte două persoane, care au suferit diferite traumatisme. Celor trei, aflați în stare de conștientă și cooperanți, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.

Sursa – ISU Satu Mare

2 comentarii

  1. mae Răspunde

    ba da inebuneste lumea doamne fereste nu mai poti circula in siguranta ,tot se cumpara masini ,tot mereu ,si ne distregem singurii,drumurii zero ,

  2. Vajk Răspunde

    Iar BMW implicat in accident futule morti la toti iresponsabili posesori de BMV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.