Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

FOTO. Grevă generală la Electrolux! Muncitorii au oprit producţia!

Grevă generală la Electrolux! Muncitorii au oprit lucrul în aceată dimineaţă pe o perioadă nedeterminată. Nemulţumirea vine după refuzul conducerii firmei de a acorda angajaţilor o creştere de 2 lei/oră.

Liderul sindicatului Samus, Sorin Faur, a anunțat că în urma adunării voturilor membrilor de sindicat s-a decis declanşarea grevei generale.

Muncitorii au fost în grevă generală şi luni, 25 martie, după ce conducerea a pus presiuni uriaşe pe sindicalişti. Conducerea companiei nici nu vrea să audă de negocieri iar acţiunile sindicaliştilor sunt atacate sistematic în instanţă.

Grevă generală la Electrolux! Muncitorii au oprit producţia!

„Ideea este că noi nu vrem grevă, dar ei nu vor negocieri cu noi şi atunci nu avem altă soluţie decât să îi ameninţăm cu greva generală. Nimeni nu vrea grevă, că în grevă pierde omul, nu îşi ia salariul, dar nu putem să le atragem atenţia decât aşa pentru că nu vor să negocieze. Solicitarea noastră este de 350 de lei, adică doi lei pe oră. Aşa ar ajunge şi oamenii noştri de la Electrolux să câştige cât un vânzător la Kaufland, care de la 1 martie va da 2.000 de lei net. Atunci şi muncitorii noştri de la benzile de montaj, unde e o muncă foarte stresantă, ar câştiga şi ei cât unul de la Kaufland. Acum nu câştigă decât 1.700 de lei. Nu ni se pare o cerinţă, mai ales că Electroluxul a avut un profit de vreo 200 de milioane de euro anul trecut şi nu le-au avut pentru că cei de sus au muncit, ci pentru că muncitorii din fabrici au muncit pentru ei”, a punctat Faur.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.