Ultima actualizare: azi, 15:06
Locale

Sindicaliștii din Sănătate și-au prezentat revendicările prefectului. Nemulțumiți de salarii și sporuri

Sindicaliștii din Sănătate au fost prezenți astăzi la Instituția Prefectului, acolo unde au luat parte la ședința Comisiei de Dialog Social, ședință în cadrul căreia și-au exprimat nemulțumirile vizavi de salarii și sporuri. 

,,Conform ordinii de zi propuse, în deschiderea şedinţei a fost analizată solicitarea înaintată de către Uniunea Județeană Sindicală Sanitas Satu Mare privind revendicările salariaților din sectorul de sănătate și cel de asistență socială din judeţul Satu Mare. Doamna Aurelia Pop, reprezentanta SANITAS Satu Mare a prezentat principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor care privesc în principal modul de calculare a salariilor şi regulamentele de acordare a indemnizaţiilor şi sporurilor” se arată în comunicatul Instituției Prefectului Satu Mare.

Sindicaliştii au mai multe revendicări referitoare la salarii şi sporuri. Ei spun că actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie.

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt, printre altele: eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială; calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială; asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite; eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri.

 

 

2 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Dar ăștia nu mai au rușine. Pe lângă că au salarii nesimțite față de muritorii de rând și treaba știm toții cum și-o fac,acum vor noi măriri. Nu vă convine, plecați, bugetari spurcați. Plătesc lunar sute de lei pt sănătate și beneficii zero. Tot la privat pe cheltuiala mea merg. Salarii la spital: o asistentă de la 5000 în sus, brancardier 3000+, infirmiera 2500+, femeie de serviciu 2000+. Se adaugă voucher de vacanță,bani de hrană,furtul de medicamente și materiale sanitare, șpaga, atenția,etc. Sunt muritori de foame. Nesimțitii de la privat în schimb se lăfăie cu salarii de 1500 Ron. Da,mi-e milă de bieții bugetari. Numai pământul vă mai satură, hapsânilor.

  2. cetatean Răspunde

    nu toti bugetarii sunt în situația lor, ca ei sunt cei de la DSP, DSV, APIA, AFIR, privilegiati chiar si învatamant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.