Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Electroluxul vrea să le ofere consiliere muncitorilor aflați în grevă

Conducerea Electrolux Satu Mare anunță, printr-un comunicat de presă, că vine în sprijinul tuturor angajaților companiei prin facilitarea unui serviciu de consiliere. Astfel, anunță reprezentanții fabricii, angajații, în special cei aflați în grevă, pot apela la acest serviciu dacă simt că au nevoie de sfaturi în aceste momente de stres emoțional. De asemenea, conducerea Electrolux anunță că este deschisă să comunice cu liderii de sindicat.

Redăm, integral, declarația de presă a conducerii Electrolux Satu Mare

,,Cu privire la situația actuală a fabricii Electrolux din Satu Mare, dorim să precizăm încă o dată, că prioritatea noastră a fost, este și va fi întotdeauna bunăstarea,  siguranța și confortul angajaților noștri, atât a celor care lucrează zilnic în fabrică, cât și a celor care sunt în prezent în grevă.

Suntem pe deplin conștienți de faptul că este o perioadă dificilă pentru cei care se află în grevă și suntem preocupați de confortul lor emoțional. În același timp, dorim să le mulțumim tuturor angajaților din fabrică pentru răbdare, devotament și implicare, dar și pentru eforturile depuse pentru buna funcționare a fabricii în acest context dificil.

Confortul emoțional al tuturor angajaților noștri este foarte important pentru noi, de aceea, dorim să ne oferim sprijinul, atât angajaților din fabrică, cât și celor aflați în grevă, prin facilitarea unui serviciu de consiliere, pentru a reduce impactul negativ al acestor momente dificile asupra vieții personale sau profesionale a angajaților Electrolux. Aceștia pot apela la acest serviciu de consiliere ori de câte ori simt că au nevoie de sfaturi și suport în aceste momente de stres emoțional. Ei pot sta de vorbă cu specialiști cu experiență în domeniu pentru a identifica împreună cele mai bune soluții pentru situația lor, discuțiile fiind confidențiale. Specialiștii în coaching și consiliere vor fi la dispoziția lor zilnic, de luni până vineri, între orele 10:00 – 22:00, la numărul de telefon 0799.407.207. Apelul este netaxabil.

În același timp, suntem în continuare deschiși să comunicăm cu liderii de sindicat, astfel încât, să putem ajunge împreună la un acord final”.

 

4 comentarii

  1. Nicu Răspunde

    Din păcate, asemenea pseudo-păcăleli nu au niciun impact asupra angajaților batjocoriți și neplătiți!Electrolux ar fi trebuit sa cheme liderii la negocieri și sa încheie acest conflict neplăcut care ii discreditează!Apreciez ca acești conducători sunt fie dezinformați asupra situației reale fie rău intenționați!Oricare din aceste situații ii dezonoreaza și le creeaza un deserviciu!Angajati trebuie respectați și tratati corect!

  2. Mihai Bărbulescu Răspunde

    O lecție de manipulare!!!
    Stimată conducere a Companiei Electrolux Satu Mare!
    V-am recomanda ca în schimbul cheltuielilor cu unii psihologi care să vă spele rușinea față de
    de cei peste 400 de grevisti, angajați ai companiei voastre mai bine să vă așezați la masa dialogului și să încercați să faceți cel puțin la fel de multe pentru acei oameni pe care îi folosiți în activitatea de producție pe cât sunteți de preocupați pentru curățirea imaginii voastre din presă și în societatea românească.
    O zi bună ….. și reflecție rațională!
    Mihai Bărbulescu
    Secretar al CNS Cartel ALFA
    Filiala Mehedinți

  3. cizmaru Răspunde

    Sale fie rusine conduceri societati ca doresc manipulare ieftina sar parea ca pirderile sint cam mari pentru companie si asa ar incerca sa cumpere niscai muncitori nu uitati vinzatoru fortei de munca este sindicatu si nu psihologi

    • Unu' Răspunde

      Să-ți fie rușine că măcelărești limba română, cizmarule!
      Învață să scrii, apoi hai la comentat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.