Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Explicațiile Electrolux. De ce nu acceptă cerințele sindicaliștilor

După întâlnirea din această dimineață ce a avut loc între conducerea Electrolux Satu Mare și sindicaliști, reprezentanții companiei au revenit cu un comunicat de presă în care anunță că mențin aceeași ofertă financiară.

Redăm, integral, poziția conducerii Electrolux Satu Mare:

,,Cu privire la ultimele discuții pe care le-am avut cu liderii sindicali în săptămâna precedentă, dorim pe această cale să facem public răspunsul nostru și să confirmăm că menținem aceeași ofertă financiară pentru angajații noștri: o creștere a salariului de bază, mai mare decât rata inflației din România, un bonus de prezență, precum și asigurare medicală privată. Am confirmat această ofertă și liderilor sindicatului, în cadrul unei întâlniri avute în această dimineață, la sediul fabricii. Considerăm că aceasta este o ofertă echitabilă pentru angajații noștri, prin care răspundem la cererile inițiale ale liderilor sindicali. Astfel, în urma implementării acestei oferte, creșterea totală raportată la salariul de bază brut al angajaților din producție ar fi de 11%.

Aplicăm aceleași principii în România ca în orice altă țară în care compania Electrolux este prezentă. Monitorizăm îndeaproape nivelul salariilor de pe piața locală și putem confirma că suntem una dintre companiile de top din Satu Mare, în ceea ce privește pachetul salarial oferit angajaților.

Prin propunerea noastră, salariul mediu al unul angajat din producție al fabricii Electrolux Satu Mare ar fi cu 70% mai mare decât salariul minim pe economie. De asemenea, oferim angajaților noștri o serie de beneficii, precum:  tichete de masă în valoare de 315 RON lunar, bonus anual, compensarea contribuției sociale de 20%, tichete de vacanță. În plus, pentru că suntem mereu preocupați de sănătatea angajaților noștri și de calitatea vieții acestora, oferim asigurare medicală privată, salarii compensatorii, bonus de pensionare și concediu de odihnă de până la 28 de zile pe an, ca parte a pachetului de beneficii. Investițiile în angajați sunt o prioritate pentru noi, de aceea, completările aduse pachetului salarial și de beneficii sunt în opinia noastră, substanțiale”.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.