Ultima actualizare: azi, 10:00

Locale

FOTO. Elicopter rusesc prăbușit lângă județul Satu Mare. Pilotul a fost găsit mort

Un elicopter Kamarov K 26, producţie rusească, folosit la noi în ţară în misiuni aviochimice (stropire cu soluţii, fertilizare, combaterea dăunătorilor) a fost găsit prăbuşit în zona montană din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş.

Descoperirea a fost făcută joi, 9 mai, de către un cioban. Lângă epava elicopterului a fost găsit trupul neînsufleţit al pilotului aparatului de zbor. Zona în care a avut loc accidentul aviatic este una greu accesibilă. Iniţial s-a crezut că bărbatul găsit decedat s-a prăbuşit cu parapanta, dar în pădure a fost găsită şi epava elicopterului. Aparatul de zbor nu avea niciun însemn, fapt care poate dovedi ipoteza că pilotul a violat spaţiul aerian român.

Cadavrul bărbatului găsit decedat a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea necropsiei.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona Săpânţa, a fost găsită o persoană decedată. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată. Se efectuează cercetări pentru identificarea persoanei şi stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul”, a spus Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş.

În cele din urmă, anchetatorii au reuşit să îl identifice pe pilotul elicopterului care zbura clandestin în spaţiul aerian român şi s-a prăbuşit la Săpânţa. Acesta se numeşte Dmitry Kostikov şi este născut în 1971 în Viciebsck, Belarus. Potrivit unor surse din interiorul anchetei, pilotul a fost identificat pe baza paşaportului găsit în epava elicopterului.

Sursa: Adevărul.ro

 

 

6 comentarii

  1. Nimeni Răspunde

    Acest eveniment arata cat de bine sunt pregatite autoritatile romane in cazul unei agresiuni externe. Unde este SRI- ul, unde-i politia de frontiera, unde-s jandarmii, politia comunitara, granicerii, unde-s toti cei care ar trebui sa-i prinda pe contrabandisti? Nu-ti trebuie decat cativa rusi si toti pazitorii poporului sunt vrajiti ca de sarpe. Oare n-am cheltuit noi niste sume enorme pentru paza frontierei externe a UE?

  2. Nimeni Răspunde

    Nu m-ar mira faptul ca se vor lua masuri impotriva ciobanului pentru ca s-a ocupat de traficant in loc sa-si vada de mioarele lui. Ma gandesc la Jirinowski, cand era beat, de fapt nu era treaz niciodata, si se lauda ca Rusia poate cuceri Romania in 30 de minute, adica mai repede decat sa ajunga armata lor. Probabil ca stia el ce stia, asta daca nu vor mai fi pe aici si niste ciobani.

  3. apollo Răspunde

    @nimeni…n-ar fii mai simplu sa cumperi tigari de la magazin decat sa tragi pe nas prafuri halucinogene!?

  4. peda gogu Răspunde

    elicopteru este de constructie ruseasca ,,dar vene din ucraina..care sunt in conflict cu rusii..nu cred ca a zburat din rusia pe deasupra ucrainei,,fara sa stie ucrainienii.

  5. Nimeni Răspunde

    @apollo. A…ca sa-imi inchipui ca individul a venit cu elicopterul sa viziteze cimitirul vesel, poate?

  6. Nimeni Răspunde

    @peda gogu. Pentru rusi si extraterestrii nu exista granite. Nici in ’89 nu au fost cum nu sunt nici azi. Cred ca cel care va castiga alegerile pentru UE la noi va fi Putin. Nu l-au putut opri in SUA , daramite aici la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.