Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Anchetă în desfășurare la centrul de recuperare din Carei. Poziția DGASPC Satu Mare

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare vine cu precizări în cazul evenimentelor întâmplate la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei, acolo unde o pacientă în vârstă de 33 de ani ar fi fost violată în mod repetat de mai mulți bărbați, fiind supusă unor chinuri cumplite.

Conducerea DGASPC Satu Mare anunță că a fost demarată o anchetă în acest caz, iar dacă veridicitatea cazului va fi dovedită ,,se vor lua măsuri drastice”.

Redăm comunicatul remis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare:

,,Atât Poliția, cât și DGASPC Satu Mare a demarat câte o anchetă în acest caz. Dorim să specificăm că incidentul s-a petrecut duminică, după amiază, nu noaptea, așa cum arată publicațiile. Cercetările interne preliminare arată că cel mai probabil, a avut loc o altercație, fără tentă sexuală. Lopata despre care se vorbește este o lopețică de jucărie, cu care beneficiarii s-ar fi luat la bătaie. La acest centru majoritatea celor internați fiind persoane cu handicap psihic sever, ei sunt predispuși la agresivitate, deci necesită o atenție speciala din partea angajaților. Ancheta se află în derulare.

Conducerea DGASPC Satu Mare, în conformitate cu normele în vigoare și în vederea bunei derulări a cercetărilor nu poate oferi alte relații, în timpul desfășurării anchetei Poliția este singurul organism abilitat de a oferi informații despre cazul anchetat. Însă, din punctul de vedere al Direcției, dacă se va dovedi veridicitatea cazului – chiar dacă este vorba doar de un act de violență fără tentă sexuală, – iar personalul centrului se face responsabil de cele întâmplate, se vor lua măsurile drastice (până la desfacerea de contracte de muncă, sau chiar și reorganizarea centrului). Sancțiunile vor viza toți angajații, de la conducerea unității până la portar, urmând ca aceștia să suporte și consecințele stabilite de lege”.

 

5 comentarii

  1. Caragiale Răspunde

    Daca vrei sa ingropi ceva faci o comitzie..zicea conu Caragiale..parca si vad are sa fie de vina portarul sau seful de acolo directorul dgaspc ul numit pe viata acolo cu mostenirea functiei din vreo lege salica nu poarta NICI O VINA..ca na e director..nu poate sa fie peste tot in toate si oriunde..da doamna sau domn ce ii fi tu vremelnic la conducerea acestei institutii ..numit/a politic evident..UITI DE CE ESTI ACOLO..sa ii aperi protejezi ocrotesti pe cei in suferinta..parca e vreo lege cu asistenta asta sociala si cu protectia sociala asta dar NU O RESPECTATI eu in locul PRESEDINTELUI CJ UL VA DADEAM AFARA DEMULT..poate primeste un tel de la Bucuresti si abia apoi se lumineaza si va da afara..ca altminteri vad ca nu ve-ti pleca de acolo..e bine loc bun salar de salar..vreun comision ceva si v-ati facut pe viata..purtati mortii din centre pe constiinta..asta da piatra de gatul dvoastra..toate bune..

  2. Raul Răspunde

    Recomand o ancheta si in parlament… e plin cu corupti. Mersi.

  3. Otelarul Răspunde

    Se va întâmpla exact ca si in cazul muzeului în scandalul cu tabloul. Îngropat adânc, musamalizare totală!

  4. y Răspunde

    @Caragiale, îți dai seama și tu ce va fi rezultatul anchetei pentru că nici în cauza decesului celui înfipt în gard în cel mai mare ger nu s-a întâmplat nimic. Cum am mai scris, n-au ăștia necăjiții pe nimeni iar DGASPC e numai cu denumirea. Îs și prost plătiți (unii), sunt și puțini, sunt mulți deja sictiriți sau poate de fapt nici nu le mai interesează. Ar trebui să recunoaștem măcar cu jumătate de gură că avem și noi niște “bantustane” în care ținem pe acești asistați fără nici o șansă la o viață măcar parțial normală. Numai restul să nu le vadă pentru că deranjeză.

  5. Andrei Răspunde

    Rusine lor.Acuma se lucreaza sa se ascunda tot ce sa intamplat ,dar in mod direct ar fi trebuit pe Mariana Dragos director al DGASPC sa o ia cineva la masuri pt ca umbla doar dupa interesele ei si nu dupa copii care au nevoie de afecivitate,a angajat acuma un nou director adjunct al DGASPC dar ea habar nu are cum se lucreaza cu sistemul acesta,angajam oameni nu pile si copii din orfelinate mor de foame si nu sunt capabili sa se ocupe de ei.Oamenilor haideti sa luptam pt Apararea Tinerilor Institutionalizati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.