Ultima actualizare: azi, 12:33

Locale

Viteze ,,amețitoare” pe drumurile din județ. Polițiștii au reținut zeci de permise

Zeci de permise de conducere au fost reținute de polițiștii Inspectoratului de Poliție județean Satu Mare, în perioada 14 – 17 iunie a.c., ca urmare a neregulilor constatate în trafic, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, în perioada 14 – 17 iunie a.c., mai multe activități în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, ocazie cu care au aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 79 700 de lei.

Oamenii legii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 29 de conducători auto, dintre care 16 au fost filmați și înregistrați de aparatul radar rulând cu viteze între 101 km/h și 181 km/h, atât în interiorul cât și în afara localităților.

Alți 8 conducători auto cu vârste cuprinse între 26 și 61 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri la volanul unor autoturisme, cu alcoolemii cuprinse între 0,05 mg/l și 0,29 mg/l, alcool pur în aerul expirat, față de care s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Polițiștii de ordine publică în urma activităților de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, au aplicat în acest sfârșit de săptămână peste 40 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de aproximativ 15 500 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Un comentariu

  1. ciprian Răspunde

    Aceste aspecte nu vor disparea si din pacate cei nevinovati vor fi cei mai afectati. Daca vreti sa rezolvati problemele astea trebuie sa gasiti o modalitate prin care atunci cand este suspendat soferul sa fie suspendata si masina din circulatie…in modul asta se va mai elibera si din trafic si posibil va avea un efect asupra celui in cauza care pe viitor va fi mai precaut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.