Ultima actualizare: azi, 10:14

Locale

Bărbat dat în urmărire, prins la Satu Mare. A produs un accident şi a fugit

Un bărbat Suceava a fost oprit să iasă din țară la Satu Mare, după ce ar fi provocat un accident la ieșirea din curtea casei și este cercetat pentru vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului, scrie newsbucovina.ro.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri după amiaza, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 291A din comuna Zvoriștea, un localnic de 48 de ani, a încercat să evite impactul cu un autoturism înmatriculat în străinătate și care a ieșit din curtea unui imobil și care nu i-a acordat prioritate.

Astfel, pentru a evita impactul, șoferul a tras dreapta de volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit șoseaua lovind malul unui șanț de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în gardul unui imobil și s-a răsturnat.

În urma accidentului șoferul de 48 de ani a fost rănit ușor, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto implicat în accident și plecat de la fața locului, a fost identificat ca fiind un localnic de 35 de ani.

Întrucât acesta se deplasa spre frontiera cu Ungaria pentru a ieși din țară, polițiștii au solicitat sprijinul  Poliției municipiului Satu Mare, conducătorul auto fiind oprit de un echipaj rutier.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru  „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

sursa: newsbucovina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.