Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Festival culinar pescăresc la Vetiș. Ivan Patzaichin, invitat la eveniment

Festival culinar pescăresc la Vetiș. „Vetiș Fish Fest”, prima ediție a singurului festivalului culinar pescăresc din județul Satu Mare, organizat de Primăria comunei Vetiș, se va desfășura sâmbătă, 7 septembrie 2019. Se anunță spectacole culinare ale unor restaurante renumite din Satu Mare, show pe Someș prin prezența lui Ivan Patzaichin, teatru în aer liber, caffe concert cu Maria Răducanu și prietenii, Petra Acker and the band și numeroase surprize pentru copii.

„Festivalul are drept obiectiv promovarea consumului de pește prin pescuit și acvacultură, protejarea mediului înconjurător, promovarea zonei și al patrimoniului cultural, iar noi considerăm că putem realiza asta prin melanjul dintre educație, cultură și tradiții, precum și prin crearea unor conexiuni semnificative în cadrul sectoarelor economico-sociale prezente în zonă”, declară primarul comunei Vetiș, Iuliu Ilyes.

Evenimentul este onorat de prezența celui mai titrat canoist român din toate timpurile, Ivan Patzaichin, care a pregătit multe surprize pentru participanți. De asemenea, unul dintre multiplele spectacole culinare programate de către organizatori, va avea un juriu de excepție, din care face parte însuși președintele Asociației Bucătarilor din România – Marian Cuzdrioreanu. Cinci bucătari chefi ai unora dintre cele mai bune restaurante sătmărene și-au confirmat deja participarea, lista fiind în continuare deschisă.

„Comuna Vetiș a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai atrăgătoare spații ale granițelor urbane sătmărene, o adevărată „scenă” pe care tradițiile locale și ideile inovatoare aduse de tineri, se mișcă în libertate și aleg să se îmbine perfect. Am gândit Vetiș Fish Fest ca pe un eveniment cultural, nu ca pe unul de divertisment, și am decis să punem accentul pe ceea ce reprezintă motorul sectorului economic și social: educație, promovarea creativității, dialogul multicultural. Considerăm că o comunitate căreia i se dă acces la informație, care își cunoaște istoria, tradițiile meșteșugărești, ritualice și culinare, precum și resursele naturale ale zonei, va avea la îndemână instrumentele necesare dezvoltării și valorificării acestora. Pe aceste principii ne-am axat atunci când am conceput programul”, declară Ioana Amalia Kerekeș de la Ghiberti Events, responsabilă cu organizarea evenimentelor din cadrul ineditului festival culinar pescăresc.

SÂMBĂTĂ, 7 SEPTEMBRIE 2019, pe terenul de fotbal al Vetișului și spațiile adiacente:

08:00 – 17:00

Concurs de pescuit pe Someș

09:30 – 10:00

Caiac-canoe pe Someș cu Ivan Patzaichin și invitați speciali din România și Ungaria.

09:30 – 18:30

Desfășurarea concursului de pescuit pe Someș.

10:00

Deschiderea oficială a Festivalului VFF (vetiș Fish Fest)

10:00 – 23:59

Pentru trup avem: muuulte preparate pe bază de pește, apă vie :), sucuri naturale, vinuri și bere artizanală.

10:30 – 12:30

Concurs culinar de ciorbă de pește

11:30 – 13:30

„Parada culinară” a bucătarilor șefi.

12:00 – 17:00

Atelier de dans și improvizație vocală pentru copii, condus de animatori socio-culturali profesioniști.

12:00 – 17:00

Anonimo – Teatru de stradă tradițional, ateliere de teatru pentru copii, cursuri de mânuire păpuși pentru cei mici.

12:00 – 19:00

Ateliere meșteșugărești interactive (olărit, opincărie, instrumente arhaice, etc.)

15:00 – 16:30

Dezbatere publică ”Valorificarea resurselor locale, inclusiv a tradițiilor cu specific pescăresc”

17:00 – 18:30

Spectacol folcloric interetnic.

17:30 – 19:00

Povești pescărești la ”groapa de pește”.

19:00 – 20:00

Cultură-n șură – vizează reintroducerea în circuitul teatral profesionist a comunităţilor izolate de la sate.

20:30 – 22:00

Caffe concert cu Petra Acker and the band, proiecții vizuale.

22:15 – 23:45

Concert Maria Răducanu și prietenii.

23:55

Lansăm împreună 500 de lampioane

Proiectul este finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime. Titlul proiectului: Dezvoltare durabilă prin valorificarea resurselor locale în comuna Vetiș. Beneficiar: primăria comunei Vetiș.

3 comentarii

  1. sdgd Răspunde

    Si festivalul fructelor de mare a fost prezentat ca la nekerman. Am cumparat cateva hoituri de la ei, cand am ajuns acasa si am simtit “parfumu” era ja ajung la spital, doar de la miros. Ce peste se va vinde? congelat? pe timp de vara e ideal sa faci un astfel de festival. Fiti atenti ce scrie acolo: muuulte preparate pe bază de pește, apă vie :), Deci “Apa vie” si mai si trage un zambet. Sper ca cei de la protectia consumatorului vor fi prezenti si nu vor inchide ochii ca la festivalul fructelor de mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.