Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Guvernul a aprobat calendarul la prezidenţiale. Diaspora poate vota timp de 3 zile!

Guvernul a adoptat, marţi, mai multe hotărâri privind prezidenţiale din luna noiembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Unul dintre actele normative vizează calendarul alegerilor, iar campania electorală va începe pe 12 octombrie.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea pe 24 noiembrie. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot vota, în primul tur al prezidenţialelor, în zilele de 8, 9 şi 10 noiembrie, iar în al doilea tur pe 22, 23 şi 24 noiembrie.

„În şedinţa de Guvern, s-au adoptat hotărârile de Guvern privind buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru preşedintele României în anul 2019. Este vorba despre hotărârea Guvernului privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României”, a declarat Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Calendarul alegerilor şi datele limită sunt următoarele:

2 septembrie 2019: depunea la BEC a protocolului de constituire a unei alianţe electorale

11 septembrie 2019: înregistrarea în registrul electoral ca alegător în străinătate, respectiv ca alegător prin corespondenţă

22 septembrie 2019, ora 24: depunerea candidaturilor şi comunicarea către BEC a semnelor electorale

12 octombrie: începerea campaniei electorale.

8 noiembrie, orele 12.00-21.00, prima zi a votării în străinătate.

9 noiembrie, ora 07.00, se încheie campania electorală în ţară.

9 noiembrie, orele 7-21: a doua zi a votării în străinătate.

10 noiembrie, orele 7-21: a treia zi de votare în străinătate şi începerea votării în ţară.

10 noiembrie, ora 21.00 se încheie alegerile atât în ţară, cât şi în străinătate, iar alegătorii care la ora 21.00 se află în secţiile de votare, precum şi cei care se află la rând în afara secţiilor de vot, pot să-şi exercite dreptul de vot până la ora 23.59”.

Executivul a mai adoptat, marţi, o hotărâre privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019.

„Sunt precizări pe care le aveţi în legislaţia adoptată de Parlamentul României, a fost modificată legislaţia astfel încât să poată fi desfăşurat procesul de vot pe mai multe zile şi a fost completată procedura de votare. Sunt atribuţiile tuturor instituţiilor implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, este vorba de MAI, MAE, Regia Autonomă în Monitorul Oficial, STS, Institutul Naţional de Statistică, AEP ş.a.m.d.”, a explicat Nelu Barbu.

Guvernul a aprobat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea bugetului alocat pregătirii, organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019 şi detalierea cheltuielilor care urmează a fi efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile prefectului, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile teritoriale de statistică, precum şi Ministerul Afacerilor Externe. Totodată, se propune suplimentarea bugetelor Autorităţii Electorale Permanente şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2019”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii Executivului.

15 comentarii

  1. Szalma Jack Răspunde

    Romanii din tara de ce nu pot vota ”trei zile” ???Kk-m-as pe ”diaspora” !!

    • Dragnea Răspunde

      Ce incult esti Szar Jak!

    • Stef Răspunde

      Pentru ca tu ai sectia de votare la capatu’ strazii, iar ei se imbulzesc la cateva si pe deasupra mai trebuie sa si calatoreasca cateva sute de kilometrii. Pacat ca ai drept de vot!!!

      • x-ulescu Răspunde

        fiecare sa voteze acolo unde plateste impozit pe venit/salar, la alegerile locale si parlamentare se va vedea cu adevarat ce si cum , ca acolo fiecare trebuie sa voteze la domiciliu

        • c-block Răspunde

          Pentru cultura ta generală anul acesta adică 2019 alegem președintele țării. Deci fiecare va putea vota pe planeta asta unde dorește cum este și normal. Nu cred că este relevant locul unde se votează cu condiția ca fiecare să voteze o singură dată. La alegerile locale este altă treabă.

      • @Stef Răspunde

        Szulake,au posibilitatea sa voteze online !!Dar daca majoritatea sunt analfabeti cu 4 clase ,ciobani asa ca tine,la ce sa te astepti??!!

      • Satmarean Răspunde

        Saracii de ei. Ar trebui sa poata vota doar in tara, asa ar fi corect.

  2. Satmarean Răspunde

    Nu vad de ce unu stabilit de 20 de ani in strainatate sa- mi impuna mie prin votul sau presedintele sau alesii din parlament

    • c-block Răspunde

      Și-au pierdut cumva dreptul constituțional la vot? Ai o logică de “n-a mâncat salam cu soia”!

      • satmarean Răspunde

        Toacmai ca nu l-au pierdut, dar trebuie sa-l piarda dupa un timp de ceva ani pe alta meleaguri.

    • x-ulescu Răspunde

      la ultimele alegeri prezidentiale diaspora ( + sri , sts etc ) au impus presedinti tembeli , marinaru betiv si hotu de case…pentru 5 euro se inhesuie la vot sa faca spectacol ( diaspora ) apoi vin sa se dea mari in tara si se ciocnesc unii cu altii ( la propriu ) de cat de destepti sunt

  3. Rodica Răspunde

    Din capul locului spun ca n-am nici o problema cu romanii stabiliti in strainatate , definitiv sau temporar , in fond fiecare stie ce greutati sau probleme are si cum le poate gestiona , dar nu este corect ca unul din afara sa poata sa-ti decida ….soarta , in sensul ca noi , cei ramasi în tara sa suportam consecintele voturilor lor ! Se vede ca multi au uitat prin ce …..artificii a iesit la alegerile prezidentiale acu ceva vreme , Basescu , când era sigur mandatul lui Geoana , dar printr-o ….minune , numita Paleologu si Blaga (la acea vreme) , a numarat …cum trebuie voturile celor din Franta , si ne-am trezit a doua zi cu alt presedinte , respectiv Basescu ! Ce vreau sa spun este ca , daca aici la noi exista suspiciuni de fraudare – unde de bine , de rau mai exista posibilitati de control a situatiei , atunci in stainatate totul e…. clar . In Anglia , de exemplu , la alegerile parlamentare de anul acesta , ca sa nu poata vota cat mai multi romani , efectiv cei patru membri din sectia de votare ( la ambasada , la Londra) au încetinit cum au putut procesul ; mai exact , cate o persoana era tinuta pana sa intre la urna si 20 de minute , pe motiv ca n-are documentele clare si e de verificat in multe locuri . Si asta cu vociferari din partea celor prezenti !
    Asa ca nu spune nimeni ca si-au pierdut dreptul de vot cei din afara , da sa lasi urne deschise 3 zile , pana când se gandesc sau razgandesc unii , nu cred ca e cea mai corecta solutie ! In fond , Constitutia garanteaza egalitatea in drepturi pentru toata lumea , dar unii sunt mai ….egali si mai ….drepti ca altii !
    Noi sa fim sanatosi , ca-n rest , votam cu cine vrem si iese cine trebuie !

  4. satmarean Răspunde

    Eu spun ca dupa ce se termina de votat in tara si la ora 21 se dau rezultatele partiale sa-i lase pe diasporezi sa voteze……3-4… zile, nu de alta dar sa stie cati sa se inghesuie pt a schimba daca nu iese ce vor ei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.