Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Sătmăreanul Radu Cristescu, numit de Viorica Dăncilă secretar de stat la Ministerul Energiei

Sătmăreanul Radu Cristescu, fost vicepreşedinte al PMP, actual membru PSD, a fost numit de către premierul Viorica Dăncilă în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, potrivit unei decizii publicate, miercuri, în Monitorul Oficial.

„În temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prim-ministrul emite prezenta decizie. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Radu-Mihai Cristescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Imediat după ce a fost numit în această funcție, Radu Cristescu a reacționat pe pagina sa de Facebook

,,PSD-ul se schimbă, iar eu cred în această schimbare, PSD-ul reformat este cea mai bună soluţie pentru români. Am răspuns afirmativ şi cu onoare invitaţiei doamnei prim ministru Viorica Dăncilă de a mă alătura acestei mişcări noi!”, a scris Radu Cristescu.

 

6 comentarii

  1. Lucifer Răspunde

    Ce faţă de beţiv are, se vede pe ochii lui îmbujoraţi că a chefuit cu o seară înainte.

  2. Columbia Răspunde

    Aoleeeu da când juca Răducu,Poker si 21 cu bijnițarii la Aurora in SM! O mare mare scârbă de om, cea mai flegmatica și aroganta persoana pe care am intâlnit-o vreodata!
    Asta e …tati cu bani…la pus in functie…
    Mă intreb… oare fosta Manageră de la Restaurantul Transilvania, il mai sponsorizeaza pe gunoiul ăsta??

  3. Bubu Răspunde

    Vai de plua noastra! Un gunoi, escroc sentimental si țepar!

  4. Eu Răspunde

    Traseist politic . Jeg ordinar ! Ne este rusine ca este din orasul nostru ! Gunoi

  5. Altu Răspunde

    Gunoiul ăsta îi sătmărean? Nu știam,ne face orașul de rușine. Atât știe,am dat pensii și salarii la bugetari, restul nu contează. Asta e politica PSD, împrumutăm,belim privatul și ne sponsorizam votanții. Da-ne Doamne o criză să se facă dreptate.

  6. Joe Black Răspunde

    Doamne fereste, dar nenorocitul asta a ajuns politician? ? Nimeni nu-l cunoaste de pe vremea cand Tibi Blaga fura de la Budapesta un audi 100 pentru tovarasu Cristescu? ? Sau cand pur si simplu a disparut cu un BMW seria 3 pe care la dus la o tura spunand ca vrea sa-l cumpere? ? Palitoi ancrezut…. vai de **** lui. ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.